Rep. Moldova. Trei persoane vaccinate au murit de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane vaccinate au decedat de COVID-19. Declaraţia a fost făcută de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, în cadru unei conferinţe de presă, vineri seara, transmite IPN.

Potrivit ministrei, este vorba despre o persoană care s-a infectat când încă nu erau instalaţi anticorpii în urma vaccinului. La fel, alte două persoane, una dintre care avea o vârstă înaintată şi multe comorbidităţi, şi o altă persoană, de 74 de ani, cu mai multe comorbidităţi, au decedat. Ministra spune că s-au făcut analize şi subiectul este discutat.

„Vaccinarea nu asigură 100% că nu te îmbolnăveşti, depinde foarte mult de organism şi de comorbidităţile omului, mai ales când îmbolnăvirea are loc la o perioadă scurtă după vaccinare”, a declarat Ala Nemerenco.

Totuşi, susţine ministra Sănătăţii, trebuie de văzut şi altă parte a vaccinului şi anume faptul eradicării multiplelor boli pe parcursul anilor. Un exemplu în acest sens ar fi şi vaccinarea medicilor, unde rata de mortalitate a scăzut extrem de mult.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, vineri, în Moldova au fost înregistrate 710 cazuri noi de COVID-19, dintre care 612 în rândul persoanelor nevaccinate. Circa 702 mii de persoane s-au vaccinat cu ambele doze de ser.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie