Rep. Moldova. Pedepse mai aspre pentru şoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulaţiei rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Pedepsele pentru şoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulaţiei rutiere vor fi înăsprite, iar penalităţile pentru conducătorii auto disciplinaţi vor fi reduse.

În acest sens, Guvernul a aprobat o serie din modificări la Codul penal, Codul contravenţional, Legea privind siguranţa traficului rutier, Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi alte substanţe psihotrope, precum şi la Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

În urma acestor ajustări, va fi asigurată responsabilizarea conducătorilor mijloacelor de transport, creşterea nivelului de siguranţă a traficului rutier, reducerea numărului de accidente rutiere şi sporirea siguranţei cetăţenilor Republicii Moldova în trafic şi pe drumurile naţionale. Astfel vor fi excluse sancţiunile complementare sub formă de puncte de penalizare pentru conducerea unui vehicul, care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice. De asemenea, va fi introdusă sancţiunea contravenţională sub formă de avertisment (opţiune pe lângă amendă) pentru nerespectarea marcajului rutier de către conducătorii mijloacelor de transport. 

Totodată, vor fi introduse sancţiuni mai aspre pentru conducătorii, care încalcă frecvent şi repetitiv regulamentul circulaţiei rutiere. În acest sens:

  • va fi suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 180 de zile, pentru conducătorii care vor depăşi limita vitezei de circulaţie, mai mult de 40 km/h,  stabilită pentru un anumit sector de drum, precum şi în cazurile în care aplicarea sancţiunii contravenţionale principale condiţionează acumularea a 15 puncte de penalizare, drept oferit direct agentului constatator (Poliţie).
  • se va institui răspunderea contravenţională a proprietarului mijlocului de transport, în cazul în care, la expirarea termenului de 60 de zile lucrătoare de la recepţionarea solicitării Poliţiei, acesta refuză sau se eschivează de a comunica identitatea persoanei căreia i-a fost încredinţată conducerea vehiculului, implicat în comiterea unei contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere.
  • nu va fi permisă înmatricularea şi inspecţia tehnică periodică a vehiculelor, dacă acestea au în istoric încălcări, iar executarea sancţiunii contravenţionale aplicate prin hotărârea/decizia definitivă asupra cauzei contravenţionale este activă.
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete