Rep. Moldova. Instrumentarea cauzelor penale va avea loc în lipsa persoanei dacă aceasta se eschivează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Ministerul Justiţiei din R. Moldova va expedia la Guvern un proiect de lege care va permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei dacă aceasta se eschivează de la acţiunile desfăşurate de către organele de drept. Despre proiect a anunţat ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

„Cunoaşteţi că avem multe cazuri în care persoane faţă de care există bănuieli rezonabile că ar fi prejudiciat statul şi ar fi furat banii cetăţenilor au reuşit să fugă în străinătate sau să se ascundă, sfidând legislaţia şi organele de drept. Din acest motiv dosarele nu pot fi finalizate, iar persoanele nu pot fi trase la răspundere. Pentru a redresa situaţia, propunem mai multe soluţii care ar permite înaintarea acuzării învinuitului aflat peste hotare”, a precizat ministrul.

Dacă persoana se eschivează de la urmărirea penală şi fuge în altă ţară, dar procurorul cunoaşte locul aflării, acuzatorul se va adresa autorităţilor din statul respectiv pentru înaintarea acuzării. Ulterior, cauza va putea fi transmisă în judecată.

Un alt mecanism pentru înaintarea acuzării în lipsa învinuitului se referă la situaţia în care acesta a dispărut, nu se cunoaşte locul aflării acestuia. „În situaţia respectivă, înaintarea acuzării în lipsa învinuitului şi finalizarea urmăririi penale va fi efectuată de către un judecător de instrucţie la solicitarea procurorului care va dispune finalizarea urmăririi penale în absenţa învinuitului, prezentând copia ordonanţei de punere sub învinuire contra semnăturii apărătorului ales sau a celui care acordă asistenţă juridică garantată de stat”, a notat ministrul.

Finalizarea urmării penale în lipsa învinuitului va fi posibilă dacă sunt întrunite mai multe condiţii. La examinarea demersului respectiv, judecătorul de instrucţie nu se expune pe fondul cauzei şi nici asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei învinuitului ori asupra încadrării juridice a faptei ce i se impută. Rolul judecătorului de instrucţie în acest proces este de a verifica că locul aflării învinuitului nu poate fi stabilit şi au fost întreprinse măsurile de căutare a acestuia. Ulterior, va constata că fără a recurge la mecanismul de finalizare a urmăririi penale în absenţa învinuitului, urmărirea penală se tergiversează în mod nejustificat.

După emiterea sentinţelor judecătoreşti de condamnare, în situaţia în care prin aceste sentinţe se va dispune confiscarea bunurilor condamnatului, acest lucru va putea fi făcut.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală