Republica Moldova va exporta, în premieră, în Uniunea Europeană, carne de pasăre și ouă

0
Publicat:

Autoritățile au anunțat că Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta, în Uniunea Europeană, carne procesată de pasăre și ouă de categoria A, fiind o premieră pentru Guvernul de la Chișinău, după un proces complex.

MAEIE, condus de Nicu Popescu, susține că vor fi numeroase beneficii pentru țară. FOTO: Arhivă

Decizia privind faptul că Republica Moldova poate exporta în UE aceste produse a fost publicată în data de 9 martie. Potrivit directorului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteață, hotărârea va deschide noi piețe de desfacere pentru producătorii avicoli, iar cei, care vor solicita acest drept, vor fi monitorizați riguros de autorități, astfel încât să respecte cerințele necesare. 

,,Această reușită, de fapt, demonstrează în primul rând că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor are un sistem de control oficial recunoscut de Uniunea Europeană, demonstrează că implementează acele cerințe și rigori stipulate în regulamentul european și Republica Moldova face pași importanți în domeniul de asigurare a siguranțelor produselor alimentare destinate pieții interne, cât și cea a exportului”, a menționat șeful ANSA. 

În spatele acestei reușite stau mai multe acțiuni luate în ultimii ani de instituțiile de resort, spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. 

,,Ministerul Agriculturii a avut un amplu proces de armonizare legislativă de-a lungul anilor și ca să ajungem astăzi ca țara să fie listată a însemnat că au trebuit să fie transpuse peste 20 de directive și regulamente ale Uniunii Europene. Au fost adoptate legi și regulamente care țineau de sănătatea și bunăstarea animalelor, de identificarea trasabilității animalelor, pe segmentul medicamentelor de uz veterinar”, a spus ministrul. 

Beneficiile dreptului de a exporta în UE a acestor produse

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) susțin că prin acest drept de export, țara va avea multiple beneficii, între care atragerea investițiilor. 

,,Această decizie va deschide noi piețe pentru producătorii moldoveni, va contribui la creșterea exporturilor și poate stimula dezvoltarea acestui segment al industriei alimentare, atrăgând în același timp investiții străine.De asemenea, această decizie reprezintă o recunoaștere a faptului că Republica Moldova respectă standardele europene, producând și furnizând produse alimentare de înaltă calitate”, au transmis angajații instituției.

Cifre despre sectorul avicol

Republica Moldova mai exportă carne de pasăre și ouă în țările arabe, în Orientul Mijlociu. În prezent, în țara vecină activează 43 de unități de creștere a păsărilor și circa 227 de mii de gospodării individuale, fiind crescute, în total, un număr de până la șase milioane de păsări.

La fel sunt  24 de abatoare pentru sacrificarea păsărilor, care furnizează anual circa 45 de mii tone de carne de pasăre, dar și 12 centre de colectare a ouălor, cu o cifră anuală de 253 de milioane.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate