Renumărarea voturilor va costa 13 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală a decis, astăzi, ca renumărarea buletinelor de vot de la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, să se facă la 15 decembrie, începând cu ora 8.00. Această procedură va dura doar o singură zi şi va costa 13 milioane de lei (1,05 milioane de dolari).

Conform prevederilor Curţii Constituţionale, renumărarea voturilor trebuie să se facă în cel mult şapte zile calendaristice de la data adoptării hotărârii. În paralel cu renumărarea voturilor, Comisia Electorală Centrală urmează să contrapună listele electorale de bază cu cele suplimentare, pentru a vedea dacă ele nu conţin unele şi aceleaşi nume.

Astfel, miercuri dimineaţa, sacii cu buletinele de vot, care au fost depozitaţi la judecătoriile de sector, vor fi transportaţi, sub escorta poliţiei, la cele 2036 de birouri electorale din toată republica. La renumărare vor participa peste 20 de mii de persoane. Voturile de peste hotare vor fi renumărate la Sala Polivalentă din Chişinău.

Partidul Comuniştilor a cerut Curţii Constituţionale renumărare voturilor şi după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Rezultatul alegerilor a rămas însă neschimbat.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online