Reguli noi de parcare în Moldova. Maşinile vor putea fi parcate pe trotuare doar lăsând 1,5 metri pentru circulaţia pietonilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcarea maşinilor pe trotuare va fi permisă doar lăsând cel puţin 1,5 metri pentru circulaţia pietonilor, astfel încât să nu fie create obstacole pentru deplasarea persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care au cărucioare sau oamenilor în etate. Modificările respective la Regulamentul circulaţiei rutiere au fost aprobate astăzi de executiv, transmite IPN.

Ideea este ca vehiculele staţionate să nu blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu dizabilităţi, părinţilor cu copii în cărucioare, copiilor mici şi altor grupuri de persoane cu mobilitate redusă.

Potrivit documentului, Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 30 de zile de la data publicării deciziei executivului, urmează să revizuiască actele normative departamentale în conformitate cu  noile prevederi.

Alexandru Jizdan, ministru al Afacerilor Interne, a menţionat că,  deşi în prezent articolului 68 al Regulamentului nominalizat prevede că oprirea sau staţionarea în perimetrul localităţilor se face paralel cu marginea carosabilului, cât mai aproape de bordură sau pe acostament, în practică  se înregistrează cazuri frecvente de  staţionare neregulamentară a vehiculelor. Se creează obstacole  pentru pietoni, în special în zonele  unde, din cauza scărilor sau altor elemente de construcţii, trotuarele sunt blocate,  făcând imposibilă circulaţia oamenilor.

Controlul asupra executării proiectului de modificări se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele