Registru de acte locale pentru populaţie şi autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un registru universal de acte locale a fost lansat la Bălţi. Portalul www.actelocale.md, realizat cu suportul financiar al Guvernului şi al USAID, este un serviciu electronic public menit să asigure transparenţa actului de guvernare la nivel local.

„Sperăm că prin intermediul noului serviciu oamenii simpli vor avea un instrument eficient de a face cunoştinţă cu toate actele adoptate de autorităţile locale", a declarat Douglas Muir, directorul proiectului BIZTAR „Reforma cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător şi a administrării fiscale în Moldova" din cadrul USAID.

Iniţial, registrul era prevăzut doar pentru municipiul Bălţi şi raioanele învecinate, ulterior s-a decis însă ca baza de date să fie extinsă pentru ca să poată fi de folos tuturor autorităţilor locale din ţară, majoritatea dintre care nu au nici măcar poştă electronică.

Astfel, fiecare primărie sau consiliu local va putea deveni participant la acest registru şi va avea şi propria pagină web pe care să-şi publice documentele elaborate. „În consecinţă, oricine va avea acces instantaneu la informaţia privind activitatea autorităţilor locale", a explicat Sergiu Rabii, specialist IT în proiectul BIZTAR.

Experţii susţin că astfel va fi mai uşor de găsit un document aprobat de o primărie, dar şi de făcut schimb de experienţă în rezolvarea unor probleme locale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”