Rectorii cer Ministerului Educaţiei anularea ordinului privind admiterea la USM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Consiliul Rectorilor din Republica Moldova solicită Ministerului Educaţiei să anuleze ordinul privind admiterea la studii cu finanţare din sursele bugetare care s-a făcut la Universitatea de Stat (USM). Rectorii sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia USM ar fi atras pretendenţii la studii, cu abateri de la Regulamentul privind organizarea admiterii. Administraţia USM respinge acuzaţiile.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Rectorilor, pe parcursul primei perioade de admitere în universităţi, administraţia USM ar fi folosit promisiuni pentru atragerea studenţilor la studii, prin care restul universităţilor au fost puse în condiţii inegale. În comunicat se spune că până la 24 iulie, când a început propriu-zis campania de admitere în toate universităţile, ar fi expediat pretendenţilor la studii, prin poşta electronică, mesaje în legătură cu înmatricularea la studii.

Totodată se spune că în dimineaţa ultimei zile de depunere a actelor în prima etapă de admitere, 31 iulie, tuturor pretendenţilor la studii USM le-a trimis mesaje prin care i-a informat că au fost deja înmatriculaţi şi în regim de urgenţă trebuie să depună actele în original. Pe 1 august, instituţia a publicat ordinul de admitere la studii cu finanţare din sursele bugetare, unde au fost incluse 660 de ersoane, motiv pentru care aceştia şi-au retras actele de la alte universităţi, declarând că sunt înmatriculaţi la USM fără taxă. Totodată printr-un alt ordin din 5 august, fost înmatriculate în anul I, fără achitarea taxei pentru primul an de studiu, altele 373 de persoane.

Consiliul Rectorilor solicită instituţiilor statului să se autosesizeze în privinţa surselor financiare din care vor fi acoperite cheltuielile pentru instruirea celor 373 de persoane înmatriculate printr-un alt ordin. Preşedintele Consiliului Rectorilor, Grigore Bolestecinic, rectorul Academiei de Studii Economice (ASEM), a spus pentru IPN că USM ar fi admis studenţii la studii cu finanţare bugetară la cele mai solicitate facultăţi, cum este economia şi dreptul, iar restul instituţiilor de învăţământ superior ar fi rămas fără candidaţi la aceste specialităţi.

Solicitată de IPN, prorectorul pentru activitate didactică a USM, Otilia Dandara a declarat că administraţia universităţii pe care o reprezintă respinge acuzaţiile că ar fi început admiterea mai devreme. Aceasta spune că USM-ului i-au fost repartizate 750 de locuri cu finanţare de la stat, dintre care doar 660 au fost acoperite, restul urmează să fie scoase la concurs în cadrul etapei a doua de admitere. Potrivit Otiliei Dandara, în timp ce din contul resurselor acumulate pe cont propriu de către instituţii se fac reparaţii ale edificiilor, USM a ales să finanţeze studiile a 373 de elevi care au avut note mari, dar din cauza concurenţei prea mari nu au reuşit să obţină un loc cu finanţare de la buget.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model