Reacţia preşedintelui CEC, după solicitarea PAS de a-şi prezenta demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, susţine că nu a luat decizii, nu a întreprins acţiuni şi nu a făcut declaraţii care ar constitui o încălcare a legii sau a jurământului depus şi ar servi drept temei pentru demisie. Reacţia şefului CEC vine în contextul solicitării Partidului Acţiune şi Solidaritate de a-şi prezenta demisia, transmite IPN.

„Am gestionat, în limita competenţelor, transparent şi corect, procesul de înregistrare prealabilă, am prezentat informaţii relevante subiectului şi am dispus verificarea cererilor depuse la CEC. Urmare finalizării procesului de înregistrare prealabilă, am sesizat autorităţile competente să verifice informaţiile sub aspectul veridicităţii datelor prezentate”, precizează Dorin Cimil, citat într-un comunicat de presă al CEC.

Referitor la circulara despre finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele CEC menţionează că nu o susţine, nu a susţinut-o, de asta nici nu a semnat-o, iar argumentele le-a expus într-o şedinţă de lucru cu participarea membrilor CEC.

„Chiar dacă am fost desemnat de către acest partid politic, îmi menţin poziţia echidistantă, iar acţiunile mele nu favorizează un anumit concurent electoral. În deciziile pe care le iau mă conduc strict de principiile legalităţii, dreptăţii şi independenţii, nu mă las şi nu mă voi lăsa influenţat de vreo forţă politică”, mai punctează Dorin Cimil.

Partidul Acţiune şi Solidaritate a solicitat demisia lui Dorin Cimil, precizând că acesta a fost propus în calitate de membru CEC de către PAS cu intenţia ca instituţia Comisiei să devină apolitică, independentă, să apere interesul cetăţenilor şi să supravegheze cu adevărat organizarea unor alegeri libere şi corecte. „Cu regret, am asistat la acţiuni şi declaraţii din partea lui Dorin Cimil care pun la îndoială independenţa şi obiectivitatea acestuia. De exemplu, menţionăm următoarele acţiuni: neluarea măsurilor de anulare a cererilor prealabile false, susţinerea propunerii de deschidere nejustificată a secţiilor de votare în Rusia pe baza unor acte falsificate, acceptarea deciziei partizane a CEC faţă de excluderea partidelor din procesul electoral prezidenţial, decizie care este ilegală şi îl favorizează pe Igor Dodon”, menţiona formaţiunea.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online