Război în Cecenia. Putin dă vina pe Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi poliţişti au fost ucişi ieri în confruntări cu rebeli, la Groznîi, capitala Ceceniei, regiune rusă cu statut de republică din Munţii Caucaz. Aceştia au atacat un post al poliţiei rutiere şi au luat cu asalt un imobil care găzduieşte instituţii ale presei locale, au anunţat autorităţile.

Potrivit liderului cecen, Ramzan Kadârov, atacatorii au deschis focul asupra unui echipaj al poliţiei rutiere, care i-a oprit pentru verificări. Potrivit datelor oficiale, cel puţin şase atacatori s-au baricadat în Casa Presei din Groznîi, care a fost înconjurată de militari.

Spre dimineaţă, aceştia au fost ucişi, iar Kadârov afirmă că a fost găsit cadavrul celui de-al şaptelea atacator şi a chemat oamenii să nu iasă din case. Presa scrie că, în timpul atacului iniţial, produs după miezul nopţii, au fost ucişi între trei şi cinci poliţişti, iar mai multe eprsoane au fost rănite. Judecând după ultimele informaţii şi numărul de blindate, forţa majoră este de partea Rusiei.

Ieri, la întrunirea federală de la Moscova, Vladimir Putin a ţinut un discurs, în ciuda tensiunilor din regiunea pe care o conduce. În discursul său, Putin şi-a exprimat încrederea că forţele de ordine vor anihila rebelii din Groznîi şi a remarcat că Occidentul ar fi susţinut insurgenţii ceceni în războaiele din anii '90.

Potrivit ultimelor informaţii, comunicate de liderul Ramzan Kadârov, „diavolii şi-au arătat ultima putere". Forţele speciale au reuşit să lichideze teroriştii în doar 20 de minute, iar în tot acest timp, niciun militar cecen nu a avut de suferit, scrie agenţia Itar-Tass.

„Avem corpurile a nouă militanţi, alţi inşi sunt căutaţi sub dărâmături", a zis Kadârov, menţionând că aceştia aveau planuri de a desfăşura câteva acte teroriste în regiune.

Amintim că pe 5 octombrie anul curent, patru ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi alţi patru răniţi au fost într-un atac sinucigaş la Groznîi. Atacul a avut loc în faţa unei săli în care urma să aibă loc un concert cu ocazia Zilei oraşului Groznîi.

Groznîi a fost un oraş devastat de două războaie, purtate între Rusia şi separatiştii ceceni, dar fusese relativ calm în ultimii ani. După colapsul URSS, în 1991 Cecenia a avut o scurtă perioadă de timp de independenţă de facto, două războaie cu Rusia şi o insurgenţă islamistă.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie