Radu Albot a câştigat cel de-al doilea turneu ATP din carieră
0SURSA FOTO: Facebook/RaduAlbot
Duminică, 5 iunie, tenismanul din Republica Moldova Radu Albot a câştigat pentru a doua oară în cariera un turneu de tip ATP Challenger, după ce s-a impus în faţa lui Jann-Lenard Struff.
Radu Albot a câştigat în finală în faţa neamţului Jann-Lenard Struff (locul 101 ATP) în două seturi, 6-3, 6-4.
După această victorie sportivul moldovean s-a ales cu un premiu de 6.150 de dolari şi 90 de puncte ATP.
Turneul a avut loc pe suprafaţă de zgură, în oraşul Furth, Germania.
Este primul trofeu din categoria ATP Challenger, câştigat de Radu Albot pe zgură. El a mai câştigat un Challlenger în anul 2013, în Fergana, Uzbekistan.