Protestele programate pentru astăzi ar putea fi marcate de violenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele preconizate pentru astăzi în legătură cu desemnarea candidatului la funcţia de premier, ar putea să se soldeze cu violenţe şi să scape de sub control, transmite IPN.

Expertul în drept Vitalie Gămurari afirmă că totul depinde de poliţie. „Îmi pun întrebarea, dacă organizatorii protestelor sunt siguri că nu vor depăşi limitele legale? Totul depinde de MAI. În ultimii ani, poliţia şi-a făcut o imagine bună privind asigurarea ordinii publice în timpul protestelor. Sperăm că va face faţă şi de această dată”, a spus acesta.

Fostul deputat liberal-democrat Veaceslav Ioniţă admite că protestele ar putea fi marcate de violenţă. „Cel mai probabil că va fi un miting fierbinte. Dar intuiţia îmi spune că va fi desemnat candidatul pentru şefia Guvernului. Am încredere în forţele MAI”, a spus Ioniţă.

Mihai Petrache, preşedintele Uniunii Centriste din Moldova, este de părerea că  protestele nu vor degenera în acţiuni violente. „Deşi vor fi din tabere diferite, vor veni oameni din aceleaşi localităţi, care se cunosc între ei. Este puţin probabil ca să se încaiere între ei”, a opinat Petrache.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă