Proiectul de lege ce interzice propaganda rusă în Republica Moldova, votat în două lecturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se propune interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova, a fost votat de Parlament joi, 7 decembrie, în două lecturi. Proiectul de lege a fost susţinut de către 61 de deputaţi.

Dezbaterile pe marginea proiectului de lege respectiv au provocat discuţii aprinse în plenul Parlamentului, ele au durat mai bine de două ore.

Cei mai revoltaţi de interzicerea propagandei ruse la Chişinău au fost deputaţii socialişti şi cei din fracţiunea comuniştilor.

În semn de protest, comuniştii au părăsit sala de şedinţă înainte de procedura de vot, iar socialiştii au făcut acelaşi gest imediat după votare.

Tot în semn de protest, deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a declarat că socialiştii vor vorbi doar în limba rusă la şedinţele în plen a Parlamentului.

Acesta a precizat că proiectul de lege este neconstituţional şi că se va adresa instituţiilor europene pentru a-l contesta, subliniind că procedura de vot s-a petrecut cu mai multe încălcări.

Iniţiativa de interzicere a propagandei ruse a fost semnată de către deputaţii PDM şi PPE, având ca scop securizarea spaţiului informaţional, prin limitarea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 

Proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda şi manipularea din exteriorul ţării, care poate aduce grave prejudicii securităţii informaţionale a statului şi cetăţenilor săi. Autorii se referă în special la propanda rusă.

Precizăm faptul că această iniţiativă se referă strict la limitări ce ţin de emisiunile informativ-analitice şi nu va afecta în niciun fel retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a programelor de divertisment sau a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara ţării care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 

Amintim că Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 13 iunie, că formaţiunea sa a înregistrat un proiect de lege în Parlament, privind securizarea spaţiului informaţional. Proiectul de lege ar trebui să interzică ştirile şi emisiunile politico-analitice difuzate de televiziunile străine, fiind vorba în mod special de cele ruse pe teritoriul Republicii Moldova, însă fără de a interzice activitatea posturilor TV.

Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a reacţionat la decizia Partidului Democrat de a interzice propaganda rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Viceministrul rus de Externe, Grigorii Karasin, a declarat pe 13 iunie curent că această acţiune este o blocadă informaţională a propriului popor.

„Trezeşte un sentiment de regret faptul că, în esenţă este o blocadă informaţională a propriului popor”, a comentat Karasin pentru Ria Novosti”.

Preşedintele Dodon a dat asigurări că proiectul de lege privind interzicerea propagandei ruseşti la televiziunile din Moldova va fi blocat. Şeful statului atenţionează majoritatea parlamentară că nu va promulga legea, chiar dacă Constituţia îl obligă, afirmând că este o chestiune principială pentru el.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile