Proiect comun România Republica Moldova pentru tineri din grupuri dezavantajate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul a urmărit creşterea capacităţii tinerilor din zona transfrontalieră (România – Moldova) de a se implica activ în viaţa comunităţi. FOTO: Adevărul

60 de tineri care fac parte din grupuri dezavantajate, din Republica Moldova şi din România, au însuşit abilităţi de lider şi abilităţi de muncă în echipă, în cadrul unui proiect transfrontalier implementat de către Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (CSSCF) de la Chişinău şi Asociaţia „Save Life” de peste Prut, conform IPN.

Directorul executiv al CSSCF, Viorica Mătas a declarat că proiectul a urmărit creşterea capacităţii tinerilor din zona transfrontalieră (România – Moldova) de a se implica activ în viaţa comunităţii. Beneficiarii au fost selectaţi din rândul tinerilor instituţionalizaţi, celor care provin din familii sărace sau cu părinţi plecaţi în străinătate. În proiect au fost implicaţi şi peste 20 de specialişti – asistenţi sociali, profesori, psihologi etc., care au făcut schimb de bune practici de incluziune socială.

Mariana Boghi, formator în cadrul proiectului, a declarat că tinerii au învăţat rolul şi responsabilităţile unui lider, au învăţat să coopereze în echipă şi să motiveze echipa să-şi atingă anumite obiective, dar şi să negocieze un conflict. De asemenea, tinerii au însuşit implementarea unor mini-proiecte la care au putut aplica.

Elena Groian, beneficiară, spune că a propus şi apoi a implementat un proiect cu genericul: „Un mediu curat, un viitor sănătos”. Tânăra şi echipa sa au desfăşurat ore de informare privind protecţia mediului în mai multe instituţii de învăţământ din mediul rural. De asemenea, au fost organizate câteva acţiuni de salubrizare.

O altă tânără, Galina Cimbir, a spus că proiectul pe care l-a implementat se referă la prevenirea traficului de fiinţe umane. Tânăra şi echipa au mers prin şcoli, unde au informat elevii cum pot fi prevenite cazurile de trafic. Au fost desfăşurate flash mob-uri şi împărţite pliante informative despre fenomenul abordat.

Bugetul total al proiectului este de 150 de mii de euro. 135 de mii de euro constituie finanţarea Uniunii Europene, iar restul sumei sunt contribuţiile locale.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare