Program de promovare a limbii române, propus de comisiile de profil din România şi Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elaborarea şi implementarea unui program de promovare a limbii române, ar putea fi o primă colaborare importantă comună dintre Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din R. Moldova şi Comisia pentru cultură şi media a Senatului României, aflată în vizită la Chişinău. Este părerea lui Viorel Badea, preşedintele Comisiei din România, exprimată la întâlnirea comună a membrilor celor două comisii, transmite IPN.

În opinia senatorului, această cooperare va servi drept exemplu pentru alte comisii şi factori politici interesaţi de resetarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova.

Preşedinta Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a remarcat că există un interes foarte mare pentru promovarea studierii limbii române printre alolingvi şi că Parlamentul de la Chişinău ar fi recunoscător pentru sprijin în realizarea unui program cu caracter permanent, bazat pe experienţa avansată a Uniunii Europene şi a României în special.

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că valorificarea avantajelor spaţiului lingvistic şi cultural comun, al Moldovei şi României, este un domeniu vast de cooperare între parlamentarii din Republica Moldova şi România. Igor Grosu a mai spus că Parlamentul este onorat să găzduiască vizita Comisiei pentru cultură şi mediu a Senatului, în componenţă deplină. În altă ordine de idei, preşedintele Parlamentului a mulţumit României pentru tot suportul oferit Republicii Moldova, inclusiv în combaterea pandemiei COVID-19.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă