Profilul candidaţilor la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Cei mai mulţi sunt jurişti de profesie
0Cei mai mulţi pretendenţi la fotoliul de deputat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie sunt bărbaţi – 959 sau 53,5%. Femei sunt 832 sau 46,5 %. Majoritatea dintre candidaţi au vârsta între 36-50 de ani – 717 candidaţi sau 40,03%, transmite IPN cu referire la o informaţie prezentată de Comisia Electorală Centrală.
Profesiile cele mai populare în rândul candidaţilor care aspiră la funcţia de deputat sunt: jurist – 277 (15,46%), economist – 205 (11,44%), inginer – 199 (11,11%), profesor sau pedagog – 199 (11,11%) şi medic – 76 ( 4,24%). În cursa electorală sunt înscrişi 111 şomeri sau neangajaţi în câmpul muncii (6,19%), 67 de pensionari (3,74%), dar şi 57 de studenţi (3,18%).
Pentru alegerile parlamentare anticipate, CEC a înregistrat 23 de concurenţi electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale şi un candidat independent.