Procurorii reiau procedurile penale în privinţa lui Gheorghe Cavcaliuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Cavcaliuc FOTO Sputnik

Procurorii anunţă despre reluarea procedurilor penale în privinţa fostului şef-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, actual preşedinte al Partidului Acasă Construim Europa, transmite IPN.

Neregulile au fost constatate de procurori în cadrul verificărilor, cu titlu de control ierarhic superior, a proceselor penale pornite în baza sesizărilor depuse anterior la Procuratura Anticorupţie şi CNA, inclusiv de către Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.

SPIA ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale şefului-adjunct al IGP, care în cursul anului 2015 ar fi aplicat ilegal stimulări, sancţiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporţii deosebit de mari.

Procuratura Anticorupţie a refuzat, în intervalul anilor 2015-2019, pornirea urmăririi penale în privinţa acestuia, arhivând materialele. 

„Stabilind erori de drept şi de fapt în soluţiile date anterior de procurorii anticorupţie, Procuratura Generală a dispus reluarea investigaţiilor pe aceste cazuri în scopul înlăturării omisiunilor admise, administrarea materialului probator corespunzător pentru o apreciere juridică obiectivă şi adoptarea unor soluţii legale şi întemeiate pe fiecare caz”, precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Contactat de IPN, fostul şef-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, are telefonul deconectat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare