Procuratura Generală nu e de acord cu decizia Curţii Supreme de Justiţie. Papuc şi Botnari trebuie să fie condamnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procuratura Generală solicită condamnarea lui Papuc şi Botnari FOTO: Alexandru Tarlev

Procuratura Generală a Republicii Moldova consideră ca fiind neîntemeiată achitarea ex-responsabililor din cadrul MAI, Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, şi a anunţat că va insista ca cei doi să fie condamnaţi la închisoare pentru faptele comise în aprilie 2009.

Într-un comunicat de presă remis astăzi, PG menţionează că CSJ nu a procedat în conformitate cu rigorile legislaţiei procesuale şi cerinţele relevante pentru o cauză penală de rezonanţă, examinând dosarul fără citarea părţilor, respingând recursul procurorilor şi admiţându-le pe cele ale inculpaţilor, parţial sau integral.

Marţi, 30 iunie, Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe Vladimir Botnari, iar lui Gheorghe Papuc i-a aplicat amendă pentru neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Totodată, CSJ a dispus încetarea procedurii de căutare a lui Papuc Gheorghe şi încetarea executării deciziei Curţii de Apel Chişinău prin care i-a fost retras gradul special de general-maior de poliţie.

Deşi decizia Curţii Supreme este irevocabilă, Procuratura Generală va examina posibilitatea intervenirii în această cauză pe cale extraordinară pentru ca cei doi foşti responsabili din cadrul MAI să-şi primească pedepsele cuvenite.

Anterior, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 ianuarie 2015, ex-ministrul Gheorghe Papuc a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul subdiviziunilor MAI pe un termen de 5 ani, concomitent fiindu-i retras gradul special de general-locotenent de poliţie. Ex-viceministrul Vladimir Botnari a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare şi cu privarea de dreptul de a activa în subdiviziunile MAI timp de 5 ani ani, fiindu-i retras gradul special de general-maior de poliţie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi