Pro Moldova propune o iniţiativă privind achitarea unei pensii nu mai mică decât minimul de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul parlamentar Pro Moldova înaintează un proiect de modificare a Constituţiei prin introducerea prevederii care obligă statul să achite pensionarilor o pensie minimă nu mai mică decât minimul de existenţă. De asemenea, deputaţii din Pro Moldova anunţă că iniţiază procedura de colectare a semnăturilor necesare pentru convocarea plenului Parlamentului, transmite IPN.

„Minimul de existenţă în Republica Moldova pentru anul 2020 este de circa 2 100 de lei. Proiectul înregistrat de Pro Moldova presupune că fiecare pensionar, indiferent de vechimea în muncă, indiferent de profesiile pe care le-a avut, să primească o pensie de minimum 2 100 de lei”, a declarat deputatul Andrian Candu, într-un briefing de presă.

Potrivit lui, în condiţiile în care toţi candidaţii admişi în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie curent au făcut promisiuni similare, susţinerea acestui proiect, precum şi a proiectului de modificare a legislaţiei în acest sens, este un test de responsabilitate şi onestitate pentru candidaţii susţinuţi de formaţiuni parlamentare.

De asemenea, grupul parlamentar anunţă că iniţiază procedura de colectare a semnăturilor necesare pentru convocarea plenului Parlamentului. Deputaţii fac apel către toţi cei care fac promisiuni onest şi responsabil în faţa oamenilor, să susţină convocarea şedinţei plenare pe data de 22 octombrie curent.

„Dacă acei candidaţi înscrişi în cursa pentru prezidenţiale sunt sinceri cu cetăţenii cărora le fac promisiuni şi vor să demonstreze că le pasă de aceşti oameni, îi invităm să semneze cererea de convocare a Parlamentului şi proiectul nostru de modificare a Constituţiei. Îi invităm să demonstreze oamenilor că aceste promisiuni pot să fie îndeplinite fără ca cineva anume să câştige alegerile”, a mai declarat Andrian Candu.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete