Principiul separării puterilor în stat este încălcat grav în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Muravschi, prim-ministru al Republicii Moldova in anii 1990. FOTO: ipn

În Republica Moldova este încălcat grav principiul separării puterilor în stat, deoarece justiţia este subordonată puterii legislative şi executive. Dacă principiul separării puterilor în stat ar funcţiona, fiecare persoană de rang înalt: preşedinte, premier, ministru sau deputat, ar trebui să răspundă în faţa justiţiei dacă au încălcat legea.

Justiţia nu funcţionează normal, de aceea, în ţară se poate întâmpla orice, crede fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Valeriu Muravschi, care a participat la dezbaterile publice cu tema „Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?”, ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Potrivit ex-premierului, politicienii pentru care votează populaţia trebuie să se conducă de legislaţia în vigoare. „Politicienii noştri au altă viziune şi procedează după interesul de moment. Dacă în statul nostru ar funcţiona principiul separării puterilor, fiecare persoană, indiferent dacă este preşedinte, premier, ministru sau deputat, ar trebui să răspundă dacă a încălcat legea pentru că există puterea a treia – justiţia. Acest lucru la noi nu se întâmplă, de aceea, politicienii îşi permit să facă orice”, este de părere Muravschi.

Potrivit lui, formaţiunile politice nu sunt partide în adevăratul sens politic, dar SRL-uri care se formează în jurul unui om cu bani. „În cazul în care nu există transparenţă şi principii democratice, majoritatea care ajung pe lista partidului şi ajung în Guvern, Parlament, sunt oameni ataşaţi liderilor care doresc să profite. Sunt şi oameni cumsecade, dar, din moment ce ei nu iau poziţie faţă de ceea ce se întâmplă, eu ca cetăţean nu pot să-i iert”, a afirmat fostul premier.

Valeriu Muravschi este de părere că actualele partide pro-europene nu mai au dreptul moral să participe la alegeri. „Noi le-am dat această şansă, i-am votat. Ei aşa au construit sistemul politic încât au capturat statul, fluxurile de bani, celelalte partiduţe le-au marginalizat şi la alegeri nici nu aveai pe altcineva pe cine vota. La noi trebuie să existe o forţă care să clădească Republica din nou: sistemele, puterile în stat. În cazul nostru trebuie să vină oameni din afara sistemului pentru a o reclădi”, s-a exprimat Muravschi.

În opinia fostului premier, o soluţie pentru rezolvarea crizei în care se află Moldova ar fi ca poporul să se unească şi să se pregătească de alegeri anticipate. „Trebuie sa ne unim şi sa ne pregătim de următoarele alegeri, altfel nu se va schimba nimic în ţara aceasta. Noi avem doua mari probleme - frica şi lenea, care ne-a adus în situaţia în care ne aflăm astăzi. De aceea, trebuie sa promovăm oameni muncitori, care nu au frica şi vom reuşi să întoarcem aceste procese în albia normală”, a afirmat Muravschi.

Dezbaterile publice cu tema „Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?” sunt ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia Hanns Seidel

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa