Primul mesaj al preşedintelui Traian Basescu după revenirea la Cotroceni este pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, primul său mesaj public, după întoarcerea la Palatul Cotroceni, în calitate de şef al statului. Mesajul președintelui României a fost citit la Chișinău de către consilierul de stat, Eugen Tomac, în cadrul festivităților din cadrul Grădinei Publice Ştefan cel Mare şi Sfânt.

"Dragi români, Doresc să vă transmit, cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Române, cele mai profunde gânduri de preţuire şi respect pentru faptul că indiferent de încercările prin care aţi trecut în ultimii două sute de ani, aţi păstrat vie limba şi conştiinţa românească. Mă bucur că, în fiecare an, românii din Republica Moldova aduc un omagiu limbii române şi sper ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume. Avem nevoie de această solidaritate pentru a ne promova cu mai multă grijă valorile care ne leagă, pentru că prin limbă ne păstrăm cultura, credinţa, tradiţia şi istoria poporului nostru", se arată în mesajul preşedintelui, citat de Preşedinţie.

Traian Băsescu a afirmă că limba română este astăzi una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Potrivit preşedintelui, acest fapt "trebuie să ne facă să fim mândri de identitatea noastră şi să transmitem acest sentiment generaţiilor viitoare". "Totodată, vă asigur pe fiecare în parte că România va susţine în continuare, necondiţionat, Republica Moldova în parcursul său european, pentru că ne dorim ca românii de o parte şi alta a Prutului să fie din nou împreună în cadrul Uniunii Europene", se mai arată în mesajul şefului statului.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”