Primii candidaţi la funcţia de guvernator al BNM sunt audiaţi în comisie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Moldova sunt audiaţi, astăzi, 3 noiembrie, de comisia specială creată de Parlament.

Comisia specială va audia primii cinci candidaţi, iar următorii trei candidaţi vor fi intervievaţi vineri, 6 noiembrie 2015. 

Iniţial, 11 persoane au depus dosarul pentru a aplica la această funcţie, iar comisia a acceptat nouă dosare. Preşedintele comisiei, Ştefan Creangă, a declarat că unul dintre cei nouă candidaţi înscrişi în concurs s-a retras. Este vorba despre Sergiu Iachim, consultant la o companie din Luxemburg, care şi-a depus primul dosarul de participare.

Audierea candidaţilor reprezintă ultima etapă de concurs şi se desfăşoară cu uşile închise. Comisia urmează să selecteze cel mult doi candidaţi pe care îi va înainta Parlamentului Republicii Moldova.

Amintim că cei opt candidaţi înscrişi în concurs sunt preşedintele Ligii Bancherilor din Republica Moldova, Dumitru Ursu, şefa departamentului de contabilitate din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova, Nina Şendrea, economistul de la Banca Socială Andrei Sagaidac, ex-ministrul finanţelor Veaceslav Negruţă, directorul unei companii financiare Igor Olexici, doctorul în ştiinţe economice Oleg Stratulat, juristul Alexei Golub şi şeful secţiei credite din cadrul unei bănci comerciale Andrei Ceban.

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet