Primele afine moldoveneşti, crescute pe pământ adus din Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Prima plantaţie de afine din Moldova a fost înfiinţată datorită posibilităţii de a aduce pământ din Belarus. Solul moldovenesc s-a adeverit a fi prea puţin acid pentru aceste plante, care cresc în mod natural prin pădurile din ţări precum Rusia, Belarus sau Ucraina.

Anunţul a fost făcut de Iurie Tarai, şeful întreprinderii „Lolly Berry”, primul şi până când unicul producător de afine din Moldova, în timpul unei vizite pentru jurnalişti, bloggeri, dar şi consumatori simpli la plantaţia sa din satul Dolna, raionul Străşeni, transmite IPN.

Iurie Tarai a menţionat că prin Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED), finanţat de SUA, a obţinut circa jumătate de milion de lei pentru a cumpăra şi aduce în Moldova câteva zeci de tone de sol din Belarus. Aceste pomuşoare nu cresc pe solul cu o aciditate prea slabă precum este cel din Moldova, ci are nevoie de sol mlăştinos, ca în mediul său natural. Butaşii necesari pentru plantarea a 10 ha de afine au fost aduşi din Polonia. Plantaţia este tânără, are doar doi ani, dar deja a intrat pe rod. Pomuşoarele sunt culese manual, iar munca este efectuată de sătenii din Dolna şi localităţile învecinate.

Potrivit lui Iurie Tarai, arbuştii de afine cresc până la 2 metri înălţime, iar la maturitate de pe un arbust se pot aduna şi 7 kg de pomuşoare. O plantaţie de afine creşte şi rodeşte timp de mai bine de 50 de ani. „Americanii zic despre afine că aceasta nu este afacerea noastră, ci a nepoţilor noştri”, a menţionat Iurie Taran în timp ce-şi prezenta plantaţia proprie.

Afinele Lolly Berry se comercializează aproape în toate magazinele mari din municipiul Chişinău. La producător, un kilogram de afine costă 250-300 de lei, în funcţie de cantitatea procurată. În magazine costul este mai mare, o caserolă de 125 gr costă de la 49 de lei. Iurie Tarai a spus că cei mai mari consumatori de afine, dar şi de alte pomuşoare, sunt locuitorii ţărilor nordice precum Norvegia şi Finlanda. Producătorul încă întâmpină dificultăţi în procesul de export al pomuşoarelor pe motiv că nu există un laborator de certificare în Moldova. Totodată, pe piaţa internaţională mereu este un deficit de circa 20% de afine, cererea fiind mereu mai mare decât oferta.

Vizita la unica plantaţie de afine din Moldova a fost organizată de către portalul informaţional Madein.md în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Pomuşoarele Moldovei”. Ghenadie Sandu, directorul executiv al Asociaţiei, din care face parte şi Iurie Tarai, a spus că domeniul creşterii pomuşoarelor este încă slab dezvoltat în Moldova, dar în ultimii ani au fost înfiinţate mai multe plantaţii de arone, zmeură, coacăză sau mure care în câţiva ani vor avea roadă destulă pentru a acoperi cel puţin cererea de pe piaţa internă de pomuşoare.

Potrivit lui Ghenadie Sandu, creşterea pomuşoarelor este un domeniul cu perspectivă, care poate aduce venituri bune celor ce au curajul să se aventureze şi să investească, dar mai este nevoie să se muncească şi la capitolul promovării consumului de pomuşoare. „Se spune că pentru a fi sănătos, un om trebuie să consume cel puţin 7 pomuşoare pe zi”, a spus directorul asociaţiei „Pomuşoarele Moldovei”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?