Primarul care cântă la cununii şi botezuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anatol Vântu cântă duminicile în corul bisericesc

Comuna Boşcana, Criuleni, are un edil de invidiat. Vorbeşte engleza şi ştie să atragă investiţii. Dar ceea ce îl face total diferit de ceilalţi colegi e faptul că de sărbători cântă în corul bisericii.

Anatol Vântu a devenit primar la 28 de ani. A câştigat alegerile în turul doi, avându-l în calitate de contracandidat pe un bărbat cu multă experienţă de viaţă. Oamenii îşi doreau însă o schimbare şi au optat pentru un tânăr cu câteva facultăţi absolvite. Din 2011, Anatol Vântu îşi împarte viaţa între primărie şi biserică. „Multe lucruri frumoase le-am făcut pentru comunitate împreună cu preotul", spune primarul. Părintele Serghei Golovaci l-a caracterizat foarte succint pe edil: „E om cu carte, lege şi credinţă". Primarul nu a reuşit să-şi întemeieze propria familie, dar este fericit că a unit zeci de destine. „Mai întâi oficiez ceremonia de înregistrare a căsătoriilor, apoi merg la biserică şi le citesc apostolul la cununia religioasă", spune mulţumit Anatol Vântu. Astfel procedează şi la naşterea copiilor. Le pune ştampila în certificatele de naştere, apoi participă şi la botez.

Anatol Vântu a început să cânte în corul bisericii pe când era student la Facultatea de Litere. În paralel făcuse şi cursuri de catehism ortodox. Corul e format din cinci enoriaşi, dirijaţi de un muzician profesionist care a absolvit Colegiul de Muzică. Zvonul despre bărbaţii care ung sufletele creştinilor cu vocile lor s-a răspândit repede. Au fost invitaţi să cânte la sfinţiri de biserici şi alte evenimente religioase din diferite sate. Aceiaşi bărbaţi au înfiinţat, în 2009, ansamblul vocal „Cavalerii Armoniei", care a luat menţiuni la mai multe festivaluri naţionale, interpretând cântece populare, patriotice şi romanţe.

MUNCEŞTE COT LA COT CU OAMENII
Totuşi, cea mai mare parte din timp Anatol Vântu şi-o petrece la Primăria Boşcana. Se implică personal în orice activitate. „Ca să mobilizez oamenii trebuie, înainte de toate, să muncesc cot la cot cu ei", explică primarul. Luna trecută, de exemplu, a cărat pietre pentru a repara un drum. Comuna Boşcana nu mizează doar pe banii oferiţi de stat. Autorităţile locale derulează în comun cu primăriile Hruşeva şi Coşerniţa un proiect de creare a unui poligon de deşeuri.

În cadrul altui proiect este reparat un bloc al grădiniţei. Alte două proiecte depuse la finanţatori vizează renovarea oficiului medical din satul Varvareuca şi instalarea coşurilor de gunoi de-a lungul traseului republican în perimetrul satelor Boşcana şi Mărdăreuca. Primarul este plin de idei pe care încearcă să le implementeze. Ca oamenii să nu se plictisească atunci când aşteaptă în rând la Oficiul Poştal, dar şi să se informeze, a creat pe hol o galerie a domnitorilor Moldovei. Pe viitor Anatol Vântu planifică să amenajeze un parc, o piaţă agricolă şi un stadion. „Se vede că îi pasă de satul nostru. Face multe schimbări de care ne bucurăm cu toţii", îşi laudă edilul Oleg Donţu, locuitor din Boşcana.

TINERII AU PRIORITATE
Anatol Vântu a devenit primar în luna iunie 2011. Oamenii l-au ales fiindcă îşi doreau o schimbare pe care o putea face, credeau ei, doar un tânăr entuziasmat, fără vicii, care poate să lucreze la computer, ştie să elaboreze, dar şi să gestioneze proiecte.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Critici dinspre PSD pentru Nicușor Dan și USR după slujba de sfințire a Catedralei Naționale: „Oare' om fi uitat cum își rupeau cămășile de pe ei?”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Doi tineri din Cluj au fost arestaţi preventiv, fiind acuzați că au violat minore. Dezvăluiri din anchetă
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!