Primăria Chişinăului vrea siguranţă, transportatorii - majorarea preţului călătoriei în maxi-taxi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul de la Ialoveni a provocat moartea a patru persoane, iar 11 au fost traumatizate

Edilul Capitalei le promite transportatorilor privaţi din Chişinău un tarif oricât de mare doresc numai ca aceştia să nu ia pasageri în picioare şi să fie mai atenţi la volan.

Promisiunea a fost făcută ieri de primarul Dorin Chirtoacă, în timpul unei şedinţe în care cele două tabere - autorităţile şi transportatorii - au încercat să găsească soluţii de compromis. Totuşi, decizia finală de majorare a preţului la călătoria cu microbuzul va fi luată de Consiliul Municipal Chişinău.
„Vă dau orice preţ doriţi numai să respectaţi regulamentul de transportare al pasagerilor!", le-a promis edilul. „Dacă biletul va costa 10 lei, cine mai urcă în maşinile noastre?", a întrebat revoltat Anatol Borzic, brigadier la ruta 124.
Polemici aprinse a stârnit şi subiectul câţi pasageri este permis să stea în picioare fără ca şoferii să fie amendaţi de poliţie. „Ne convine ca o călătorie să coste cinci lei, dar cu condiţia să avem cinci pasageri fără locuri", a propus Victor Marinciuc, şofer pe ruta 112. Dorin Chirtoacă susţine însă că proprietarii ar trebui să adauge al treilea rând de scaune şi să ia doar pasageri aşezaţi.

MICROBUZELE, PE CALE DE DISPARIŢIE

„Referitor la mersul în picioare voi discuta şi cu chişinăuienii, să vedem ce zic ei. Dar cine va număra pasagerii fără locuri?", a întrebat Chirtoacă. Ion Cotruţă, reprezentantul Asociaţiei Transportatorilor Privaţi a sugerat să fie majorat costul călătoriei şi la troleibuze şi autobuze, ca pasagerii să nu migreze către transportul municipal.
Unii transportatori se tem că autorităţile locale doresc să-i falimenteze. „Colegii noştri care deservesc transportul municipal ne-au spus că vreţi să distrugeţi businessul mic, ca pasagerii să prefere troleibuzele şi autobuzele", s-a indignat Anatol Borzic. Lui Dorin Chirtoacă i-a părut neserioasă învinuirea. Totuşi, el i-a sfătuit pe agenţii economici să nu mai cumpere microbuze, căci în cinci-zece ani acestea vor dispărea din Chişinău, şi i-a îndrumat să investească în autobuze mari.
Transportatorii se plâng că mai au mult de lucrat până îşi vor recupera investiţiile. „Preţul la motorină a crescut de câteva ori, iar noi mergem cu acelaşi tarif din 2006. Din cauza veniturilor modeste, şoferii cu experienţă au plecat şi au venit tineri, fără experienţă. Iată de ce se întâmplă şi accidente", a explicat Anatol Neamţu, transportator.
Pe Dorin Chirtoacă l-a deranjat faptul că şoferii s-au plâns că drumurile din Chişinău sunt pline de gropi şi că, din acest motiv, în fiecare lună li se defectează resorturile. „Se strică fiindcă luaţi pasageri până pe torpedou", le-a replicat edilul.

AU GĂSIT UN COMPROMIS

După patru ore de dezbateri, primarul şi transportatorii au ajuns la un numitor comun: până la 15 iunie să instaleze al treilea rând de scaune, să nu circule cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, să oprească doar în staţii. Iar după adoptarea noului regulament de transportare a călătorilor numărul pasagerilor în picioare nu trebuie să depăşească cinci persoane. Chiar şi aşa, edilul nu le-a dat vreo garanţie că agenţii rutieri poliţiştii nu îi vor amenda. „Aceasta nu se rezolvă uşor. Poliţia se supune Ministerului de Interne, nu Primăriei", a explicat Chirtoacă.

Călătoria cu microbuzul, ca o ruletă rusească

Șoferul de maxi-taxi de pe ruta 110 implicat în accidentul de ieri dimineața este în comă profundă

Cine îi despăgubește pe călătorii din microbuzul de pe ruta 110 implicat în accidentul de ieri dimineață

Patrule non-stop, radare şi campanii

O dispoziţie semnată în urmă cu două zile de către premierul Vlad Filat impune o serie de măsuri pentru micşorarea riscului de accidente rutiere. Poliţiştii sunt obligaţi să patruleze non-stop cu maşini echipate cu camere video, radare şi teste de alcoolemie şi, suplimentar, să securizeze şcolile în timpul sesiunilor şi examenelor de vară. Totodată, funcţionarii de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor vor lansa o campanie de prevenire a depăşirii normelor de încărcare pentru microbuze, iar instructorii auto vor fi controlaţi periodic cu privire la calitatea pregătirii şoferilor.

"Vă dau orice tarif doriţi, numai să transportaţi pasagerii aşezaţi pe scaune."
Dorin Chirtoacă
Primarul Capitalei

"Dacă biletul în maxi-taxi va costa 10 lei, cine mai urcă în maşinile noastre?"
Anatol Borzic
Transportator

"Ca să fie toată lumea împăcată, preţul unei călătorii ar trebui să fie de 5 lei."
Maxim Litr
Jurist

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile