Prima casă pe roţi made in Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii îi zic tiny house, iar Andrei Elisei (26 de ani) din Chişinău, o alintă româneşte: căsuţă pe roţi. E mândru că a construit prima rulotă din ţara noastră şi spune că deja are comenzi pentru mai multe.

Căsuţa neobişnuită, cochetă şi cocoţată pe patru roţi, poate fi admirată într-o curte din strada Octavian Goga din Capitală. Andrei Elisei (26 de ani) a schiţat-o şi a construit-o chiar acolo, dar visează la un atelier. Programator de specialitate, angajat la o companie IT, tânărul a reuşit să-şi transforme pasiunea pentru rulote într-o afacere cu potenţial.

A „pescuit“ ideea de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, navigând pe internet. ,,Am văzut nişte poze pe net şi mi-a plăcut foarte mult ideea. După aceea am reuşit să contactez reprezentanţii unor companii din SUA şi Europa, specializate în construcţia rulotelor, care mi-au oferit detalii despre cum aş putea să fac una şi în Moldova“, povesteşte Andrei.

ECO ŞI COMODĂ

Tânărul susţine că a utilizat doar un soft pentru trasarea schiţelor şi calcularea dimensiunilor. În rest, şi-a folosit imaginaţia. A muncit la creaţia sa timp de patru luni, iar acum aşteaptă un cumpărător, pentru ca apoi să se apuce de următoarea rulotă. A investit cam 4.000 de euro şi ar vrea s-o vândă cu 5.000. „Să-mi rămână şi mie ceva pentru munca pe care am depus-o“, zâmbeşte Andrei.  

Construcţia minimalistă, de doar şapte metri pătraţi, este din lemn de pin, ceea ce îi conferă durabilitate, fiind, totodată, uşoară. Astfel, poate fi tractată chiar şi de un automobil cu o capacitate cilindrică de 1.500 de centimetri cubi.

Căsuţa pe roţi este dotată ca şi una obişnuită: are energie electrică, o plită de gaz, apă caldă, chiar şi un sistem de canalizare. ,,Nu-i lipseşte nimic, are o baie cu duş, o toaletă ecologică importată din România, un pat dublu, iar la nevoie măsuţa demontabilă se transformă într-o canapea confortabilă“, îşi laudă bărbatul opera.

Pentru a testa rulota, Andrei Elisei vrea să plece împreună cu familia într-o călătorie de două săptămâni prin Moldova, iar apoi, posibil, şi în afara ţării.

CERINŢE MINIME LA PERFECTAREA ACTELOR

Andrei are în plan să construiască şi rulote de dimensiuni mai mari. Trebuie doar să se conformeze Regulamentului circulaţiei rutiere, care spune că astfel de vehiculele nu pot depăşi 3,5 metri în înălţime. În ceea ce priveşte perfectarea actelor, e simplu, ne asigură tânărul. Ca rulota să fie luată în evidenţă în Registrul de Stat al Transportului, Andrei a avut nevoie doar de o autorizaţie de la fosta Direcţie a Poliţiei Rutiere (în prezent – Inspectoratul Naţional de Patrulare).

Prima rulotă încă nu şi-a găsit cumpărător, dar Andrei deja are comenzi pentru altele, care vor arăta diferit, în funcţie de doleanţele clienţilor. Cea mai neobişnuită solicitare de până acum este construirea unei frizerii pe roţi.

Printre potenţialii cumpărători e şi Nicolae Cojocaru. „Am văzut întâmplător rulota parcată pe marginea drumului şi mi-a plăcut mult. E o idee bună pentru un magazin ambulant de produse ecologice. Mi-aş putea dezvolta astfel afacerea“, spune antreprenorul, care şi-a comandat deja o rulotă-magazin.


41 DE RULOTE ŞI 5 AUTORULOTE
Rulotele sunt foarte populare în alte ţări. La noi însă există foarte puţine. Potrivit lui Veaceslav Şişhovschi, şeful-adjunct al secţiei de asistenţă informaţională din cadrul ÎS Registru, până în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate cinci autorulote şi 41 de rulote-remorcă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort