Preţurile de producător la medicamente, în scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 320 de medicamente au fost înregistrate de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) la preţuri de producător mai mici. Acestea au fost calculate în baza ratei oficiale medii de schimb valutar al Băncii Naţionale a Moldovei pentru luna precedentă, conform Hotărârii Guvernului nr. 525 din 22 iunie 2010.

Astfel, în medie, preţurile medicamentelor au scăzut în monedă naţională cu 9,37% faţă de cele aprobate anterior în Catalogul Naţional de Preţuri. Aproape 75% de preparate farmaceutice sunt de origine europeană, circa 18% provin din spaţiul CSI, 4,5% sunt produse în Republica Moldova, iar alte 2,8% sunt importate din alte ţări.

Din numărul total de medicamente, preţurile pentru 35 de preparate farmaceutice au fost înregistrate de către AMDM pentru prima dată în Republica Moldova.

Medicamentele înregistrate cu preţuri de producător reduse au acţiune bactericidă, antispetică, dezinfectantă, antiinflamatoare, analgezică, anatiparazitară, bronhodilatatoare etc, sunt folosite pentru tratarea insuficienţei venoase, migrenei, sclerozei multiple şi a altor boli.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare