Preţul produselor lactate va creşte cu 1%-2%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsele lactate se vor scumpi în următoarele zile. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate, Carolina Linte, a declarat că majorările vor fi efectuate treptat, iar preţul unor produse va creşte cu 1%-2%, transmite IPN.

Procesatorii de lactate importă unele produse utilizate la producerea lactatelor, pe care le plătesc în euro. Asupra creşterii preţurilor influenţează şi procentul ridicat la creditare, susţine Carolina Linte. Şi majorarea preţurilor la materia primă, precum şi importul echipamentului pentru ambalare reprezintă un motiv al scumpirilor care vor avea loc.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate a mai spus că este vorba şi de armonizarea legislaţiei naţionale la cea a Uniunii Europene, care impune modernizarea proceselor de procesare a laptelui, iar acest lucru necesită investiţii pentru utilarea laboratoarelor şi a încăperilor.

Timp de un an şi jumătate nu au avut loc majorări ale preţurilor la produsele lactate, a afirmat Carolina Linte.

În Republica Moldova activează în jur de 15 producători mari şi mici de lactate, care deţin una sau mai mule fabrici.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată