Preşedintele Timofti se plânge că legea nu-l apără de cei care-l înjosesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dumitru Goncear

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat vineri, 27 octombrie, la ceremonia de acordare a distincţiilor de stat. La finalul evenimentului, preşedintele a avut un discurs în care a atins subiectul electoral, dar şi unele regrete pe care le are.

„Suntem într-o perioadă foarte agitată, grea pentru mulţi cetăţeni din Republica Moldova, dar de rând cu aceste greutăţi noi evidenţiem şi oamenii care fac ceva bine pentru ţară. Suntem într-o perioada de perioadă electorală. Eu ca preşedinte nu am dreptul să mă implic. conform legislaţiei, ca să fiu nepărtinitor cum am fost patru ani şi ceva, aşa voi fi până la urmă”, afirmă preşedintele.

Timofti a declarat că în calitate de preşedinte, dar şi în perioada cât a fost judecător, mereu a respectat legea şi a chemat oamenii să respecte legea. Totodată, preşedintele s-a arătat indignat că pe durata mandatului său ar fi fost supus criticilor neîntemeiate.

„În politică e cu totul altă viaţă. Cel mai obijduitor că sunt atacaţi oameni pe nedrept. Cu regret, am scăpat noi prin activitatea legislativului şi vrând să fim mai democraţi decât în alte părţi, am făcut nişte legi că conducătorii statului rămân neapăraţi în cazuri de jignire, înjosire publică nefondată, dar asta aşa printre altele”, a conchis Nicolae Timofti.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE