Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit cu Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Poporul Moldovei este un promotor al valorilor creştine. Creştinismul, fiind religia majorităţii poporului nostru, are o influenţă decisivă asupra identităţii noastre şi a valorilor morale ale poporului nostru” - este mesajul transmis de preşedintele Igor Dodon la întâlnirea cu Suveranul Pontif, transmite IPN.

Şeful statului a menţionat că Republica Moldova îşi declară adeziunea pentru dezvoltarea dialogului interreligios, de consolidare a parteneriatului în sfera socială, educaţională, medicală. Igor Dodon a exprimat Suveranului Pontif cuvinte de recunoştinţă pentru soluţionarea problemelor contemporane de importanţă majoră şi pentru implicarea în stabilirea dialogului între civilizaţii şi religii.

El a apreciat cooperarea dintre Bisericile Ortodoxă şi cea Catolică, considerând că se află într-o dezvoltare continuă şi eficientă în ultimii ani. În acest context, Igor Dodon consideră că reluarea dialogului direct între Papa de la Roma şi Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii va contribui la consolidarea ţării şi la protejarea valorilor creştine fundamentale şi, în special, la protejarea creştinilor în regiunile unde sînt înregistrate cazuri de persecutare şi discriminare a acestora.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se află în perioada 4-6 noiembrie într-o vizită de lucru în Italia. În cadrul acesteia este preconizată întrevederea cu omologul său italian, Sergio Mattarella dar şi cu reprezentanţii cercurilor de afaceri italieni şi cu diaspora moldovenească de la Roma.

În fotografiile de la întrevederea cu Suveranul Pontif, Igor Dodon apare alături de prima-doamnă şi doi dintre cei trei fii ai cuplului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi