Preşedintele Nicolae Timofti a recunoscut implicarea sa în condamnarea disidentului Gheorghe David

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului, Nicolae Timofti, a recunoscut că el a fost judecătorul care l-a trimis la tratament psihiatric forţat pe Gheorghe David în 1987. „Preşedintele regretă acel episod şi că va da explicaţii publice mai târziu", a declarat Europei Libere Vlad Ţurcanu, purtător de cuvânt al preşedinţiei de la Chişinău.

Actualul preşedinte al Republucii Moldova Nicolae Timofti îl găsea vinovat, într-o decizie emisă la 12 ianuarie 1987, pe Gheorghe David de „propagandă sistematică, în scris şi oral, a ideilor cu caracter naţionalist, urmărind scopul de a provoca duşmănie naţională faţă de persoanele de naţionalitate rusă, de a discredita politica naţională leninistă a PCUS”. 

Lui David i s-a mai imputat că ar fi „răspândit născociri vădit false care compromit orânduirea sovietică”. se mai spune în decizia publicată în facsimil de ziarul „Panorama”.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Gheorghe David a cerut compensaţii în Republica Moldova pentru condamnarea din epoca sovietică. Dar a fost internat iarăşi la psihiatrie, pentru 25 de zile, în aprilie 2005. După eliberare, s-a plâns, în acelaşi an, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Gheorghe David a decedat în 2007, iar dosarul la CEDO a fost preluat de sora lui, Maria Vulpe, care a obţinut câştig de cauză şi o compensaţie de 4.000 de euro în 2008. Republica Moldova a fost condamnată pentru îngrădirea libertăţii şi securităţii.

Maria Vulpe, care locuieşte în satul Pepeni, raionul Sângerei, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă, că nu a ştiut că judecătorul care l-a condamnat pe fratele său în epoca sovietică e una şi aceeaşi persoană cu actualul preşedinte al Republicii Moldova.

„Şi acum ce să-i fac eu omului? De ce să-l caut pe omul acesta vinovat că eu nici nu îl ştiu? Am fost la judecată, dar eu ce credeţi că ştiu cine a fost judecătorul, atâţia ani în urmă? Timofti am văzut, dar ce, eu ştiam care şi cine era? Ar fi fost el, dar acum Dumnezeul să-l ierte. Dumnezeu că cei care l-au distrus. El a fost fratele cel mai mic. De la doi ani l-am crescut, am căzut atunci pe foame, pe nevoie, numai Dumnezeu ştie prin ce am trecut. Şi până la urmă l-au distrus. Că nu era comunist, dar român. L-au luat la judecată, l-au distrus cu tablete, cu nebunii, cu bătăi, cine ştie ce a tras el acolo. Acum toţi sunt români, dar el era considerat atunci bandit. L-au dus la Dnepropetrovsk şi l-au calicit, l-au distrus. A ieşit la pensie cu 250 de lei, măcar nu le este ruşine“, a declarat sora disidentului.

Gheorghe David a decedat în 2007, la două decenii de la trimiterea sa forţată la spitalul de psihiatrie „de tip special”, la Dnepropetrovsk, în Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat