Presa rusă taie curentul din Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presa rusă taie curentul din Crimeea

Ministerul Energeticii al Federaţiei Ruse anunţa în seara zilei de 30 iunie printr-un comunicat de presă că Ucraina ar urma să întrerupă alimentarea cu energie electrică a peninsulei Crimeea. Informaţia a fost rapid preluată de portalurile şi agenţiile de ştiri ruseşti, dovedindu-se, însă, ulterior că ştirea este falsă. Aceasta a fost dezminţită de Compania Naţională de Electricitate „Ukrenergo”.

În comunicatul Ministerului Energeticii din Federaţia Rusă se spune că „Ukrenegro” ar fi emis o notificare prin care anunţă instituţia rusă că imediat după miezul nopţii va sista energia electrică în direcţia regiunii Crimeea. „La 30 iunie 2015, ora 17:39, din partea CNE (Compania Naţională de Electricitate) „Ukrenergo” a parvenit o notificare cu privire la sistarea, începând cu 1 iulie, ora 00:00, a graficului orar al fluxului net de energie electrică pe direcţia Sistemele Electroenergetice Integrate ale Ucrainei - Crimeea până la 0 MWt”, se arată în comunicat.

„Rusia deţine controlul”

Comunicatul emis de ministerul rus mai arată că „situaţia privind alimentarea cu energie electrică a Districtului Federal Crimeea a fost luată sub controlul special al Ministerului Energeticii al Federaţiei Ruse şi al conducerii Comisiei guvernamentale pentru siguranţa alimentării cu energie electrică”. Totodată, în acelaşi comunicat se menţionează că în scopul asigurării alimentării cu energie electrică a consumatorilor din peninsula Crimeea, viceministrul Energeticii al Federaţiei Ruse Andrei Cerezov a convocat o şedinţă cu participarea conducătorilor Ministerului Combustibilului şi Energeticii al Republicii Crimeea şi alţi reprezentanţi ai întreprinderilor din regiune. „În cadrul şedinţei, participanţii au discutat despre condiţiile reducerii complete a fluxurilor de energie electrică din partea Ucrainei şi despre cum ar putea asigura obiectele de menire socială şi a celor de importanţă sporită cu generatoare de curent Diesel. Pe marginea celor discutate în cadrul şedinţei, Andrei Cerezov a formulat indicaţii cu privire la  organizarea personalului operativ al brigăzilor mobile şi celor de mentenanţă pentru activitatea în regim non-stop”, se mai arată în comunicatul emis de Ministerul Energeticii din Rusia.

Dezinformare în masă

Această informaţie a fost preluată rapid de cele mai importante portaluri şi agenţii de ştiri din Rusia: Interfax, Zvezda, Lenta.ru, Kommersant, Gazeta.ru, Moskovski komsomoleţ şi altele. Mai multe mijloace de informare în masă din Ucraina, incluiv RBK şi Liga, de asemenea au comunicat despre pretinsul avertisment al „părţii ucrainene”. Kommersant.ru scrie că „Ukrenergo” opreşte livrările de energie electrică spre Crimeea, începând cu 1 iulie, citând ca sursă oficială Ministerul Energeticii al Rusiei. „În luna mai, guvernul Ucrainei a interzis importul şi exportul energiei electrice din Rusia prin zona necontrolată a regiunii Donbass. De acum încolo, Kievul o va achiziţiona direct de la producătorii locali şi o va livra consumatorilor locali”, mai scriu jurnaliştii de la Kommersant.ru.

Explicaţiile companiei „Ukrenergo”

În dimineaţa zilei de 1 iulie, site-ul „Ukrenergo” a infirmat atât întreruperea alimentării cu energie electrică a Crimeei, cât şi însăşi posibilitatea apariţiei unei atare notificări. Reprezentanţii instituţiei au subliniat că Ucraina nici nu a avertizat, nici nu este obligată să avertizeze Federaţia Rusă în legătură cu acţiunile pe care le întreprinde pe teritoriul său. Imediat după lămurirea oferită de „Ukrenergo”, Ministerul rus al Energeticii a retras comunicatul cu pricina de pe site-ul său oficial. Textul însă rămâne accesibil în memoria cache a motorului de căutare Google. Serghei Egorov, şeful „Ministerului Energeticii din Crimeea”, a declarat, în seara zilei de 30 iunie, că informaţiile despre o eventuală întrerupere a alimentării peninsulei cu energie electrică „nu au confirmare oficială”.

Materialul privind informaţiile false prezentate de mass-media rusească este realizat de portalul stopfake.org, un site creat de jurnalişti ucraineni care verifică şi resping informaţiile distorsionate apărute în presa internaţională despre evenimentele din Ucraina. Portalul prezintă dezminţiri a numeroase articole false, aducând probe concludente în acest sens. În Republica Moldova, activitatea portalului ucrainean este susţinută şi promovată de Asociaţia Presei Independente care militează pentru dezvăluirea falsurilor mass-media, în special a celei ruseşti, despre situaţia Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese