Premii pentru producătorii agricoli care au obţinut succese în afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii agricoli care au obţinut succese în afaceri, dar şi actorii care au contribuit la promovarea agriculturii şi dezvoltării rurale au fost premiaţi vineri seara, 25 mai, în cadrul Galei AIPA-2018.

Evenimentul a fost organizat de către Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură şi a întrunit producători agricoli, reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în sectorul agricol, invitaţi din toate asociaţiile de profil, reprezentanţi ai companiilor care vor veni în sprijinul acestora precum şi ai mediului de afaceri din sectorul agroindustrial, transmite IPN.

Directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, a declarat că agricultura reprezintă un sector important în dezvoltarea Republicii Moldova, care merită să fie susţinut. Potrivit lui, acest eveniment este o platformă care scoate în evidenţă reuşitele în domeniu, iar eforturile şi sacrificiile agricultorilor, caracterizaţi prin devotament, hărnicie, responsabilitate şi foarte multă dedicaţie, să fie răsplătite.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul va avea şi în continuare toată deschiderea pentru a asigura o agricultură performantă, care să aducă venituri, dar şi pentru a asigura producătorilor acces şi pe alte pieţe de desfacere. Premierul a menţionat că pentru soluţionarea problemelor existente în domeniu se întreprind măsuri, inclusiv prin ajustarea cadrului normativ, acordarea subvenţiilor etc.

Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, Liviu Volconovici, a spus că Ministerul acordă sprijin celor care vor să dezvolte sectorul agricol din ţară. Potrivit lui, şi în continuare vor fi depuse eforturi pentru a spori subvenţiile din Fondul naţional pentru dezvoltare agricolă şi mediului rural, precum şi pentru menţinerea unei colaborări eficiente cu partenerii externi pentru extinderea proiectelor care să vină în sprijinul agricultorilor.

Printre câştigătorii Galei premiilor AIPA, 19 nominalizări, se numără: SRL „Teoagrodor” din satul Balatina, raionul Glodeni (premiul „Tânăr Fermier de Succes”); SRL ,,Rom-Cris”, din satul Târnova, raionul Donduşeni („Inovaţii în Agricultură”); C.Î. VED-Mar Agro din satul Mileştii Mici, raionul Ialoveni („Cea mai de Succes Femeie-Fermier”); CAIPS ,,Basan Agro’’ din oraşul Cimişlia („Cel mai de Succes Grup de Producători Agricoli”); Gospodăria Ţărăneasăc ,,Balcănuţă Artur’’ din Cahul („Start-up-ul Anului”); SRL „Farm Prod” din satul Olăneşti, raionul Ştefan Vodă („Cea mai Performantă Plantaţie Multianuală”); SRL „Axedum” din Hânceşti („Cea mai Performantă Fermă Zootehnică”); SRL „Transtest” din oraşul Ceadâr-Lunga („Cea mai Performantă Investiţie în Dezvoltarea Infrastructurii Postrecoltare şi Procesare”) etc.

Gala AIPA se află la cea de a doua ediţie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare