Premierul României a discutat cu ambasadorii UE despre susţinerea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a anunţat că a explicat, în cadrul întrevederii cu ambasadorii Uniunii Europene, mecanismele privind acordarea suportului Republicii Moldova, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, Dacian Cioloş a avut o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, organizată de Ambasada Olandei la Bucureşti, pe tema preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene. Premierul României a anunţat că a discutat cu reprezentanţii diplomaţiei europene şi despre Republica Moldova.

„Cred că, în momentul de faţă, dat fiind comportamentul României în ultima perioadă, România este recunoscută acum şi de partenerii europeni şi euroatlantici în privinţa coordonării, a cooperării cu Republica Moldova. Am explicat mecanismele de sprijin acolo şi am sintetizat discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul moldovean”, a spus premierul.

Menşionăm că premierul de la Chişinău, Pavel Filip, a efectuat recent o vizită la Bucureşti unde s-a întâlnit şi cu Dacian Cioloş. Guvernul României a acordat un credit preferenţial Republicii Moldova în sumă de 150 milioane de euro, iar Guvernul Cioloş a înaintat mai multe condiţii Guvernului Filip privind implementarea reformelor pentru debursarea primei tranşe de 60 de milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online