Premierul moldovean, Dorin Recean, printre participanții Forumului Economic Mondial de la Davos

0
Publicat:

Premierul Dorin Recean, alături de mai mulți reprezentanți ai Guvernului, va participa în perioada 22-23 ianuarie la Forumul Economic Mondial de la Davos, motiv pentru care ședința Guvernului de la Chișinău nu va avea loc în această săptămână.

Premierul Dorin Recean participă la WEF de la Davos. FOTO: Facebook

Din delegația Republicii Moldova va mai face parte vicepremierul Dumitru Alaiba și șefa Agenției de Investiții Natalia Bejan. La Forumul Economic Mondial din anul 2024, Chișinăul a fost reprezentat de președinta Maia Sandu.

Tema reuniunii 2025

Forumul Economic Mondial (WEF) din acest an are loc în perioada 20-24 ianuarie și abordează tema cooperarea pentru era inteligentă, având cinci priorități: 

,,Reimaginarea creșterii. Având în vedere realitățile geopolitice și economice de astăzi, factorii de decizie vor trebui să caute noi surse de creștere pentru viitor. Economia digitală reprezintă deja aproape 16% din PIB-ul global.

Industrii în era inteligentă. Tehnologia este acum principalul motor al schimbării și perturbărilor în sectoarele de afaceri. Pentru a profita din plin de multitudinea de oportunități, liderii vor avea nevoie de un nou set de instrumente ca să se adapteze.

Investind în oameni. Progresele tehnologice au creat nevoia de a recalifica și perfecționa oamenii pentru a răspunde cerințelor economiei de mâine.

Protejarea planetei. Parteneriatele și dialogurile care permit investițiile și desfășurarea de noi tehnologii climatice sunt esențiale pentru a face progrese în ceea ce privește clima globală și obiectivele legate de natură. O extindere a ambiției, guvernanței, parteneriatelor și capitalului va fi necesară pentru a atinge zero net”.

Reconstruirea încrederii. Pe măsură ce ritmul schimbării se accelerează, diviziunile societale s-au adâncit pe măsură ce oamenii din întreaga lume încearcă să-și reafirme identitatea. Pentru a merge mai departe, părțile interesate vor trebui să găsească noi modalități de colaborare, atât la nivel internațional, cât și în cadrul propriilor societăți”.  

Fondată în 1973, reuniunea anuală reunește șefi de stat și lideri din sectorul privat, precum și reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic.

La evenimentul din acest an participă circa 3.000 de lideri din peste 130 de țări, iar printre ei se numără președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Alocațiunea lui Donald Trump

Președintele SUA, Donald Trump, va ține un discurs în data de 23 ianuarie în cadrul unui discurs în format online.

Reuniunea se desfășoară la Davos, în Elveția, oraș cunoscut ca fiind situat la cea mai mare altitudine din Europa și drept gazdă a WEF, locul în care cei mai puternici lideri din lume se întâlnesc pentru a dialoga.


  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată