Premierul Maia Sandu a efectuat o vizită în Găgăuzia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoseaua de ocolire a oraşului Comrat şi singura şcoală cu predare în limba română din Găgăuzia au fost printre obiectivele vizitei pe care premierul Maia Sandu a efectuat-o în Găgăuzia pe 11 octombrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Maia Sandu a inspectat şantierul de lucru al centurii de ocolire a oraşului, care va avea o lungime de 18,3 km, iar costul proiectului se estimează la 30 de milioane de euro, oferite de către Banca Europeană de Investiţii. Lucrările au început în luna februarie 2019 şi urmează să se încheie în ianuarie 2022. 

„Sper că realizarea acestui proiect va fi un exemplu pozitiv. Noi avem foarte multe drumuri de reparat. Astfel, acele companii care vor demonstra că îşi îndeplinesc angajamentele contractuale au şansa să câştige şi alte contracte în Republica Moldova. În anii următori, vom continua să investim în reparaţia drumurilor, prin alocarea banilor din bugetul de stat, dar şi prin finanţare de la donatorii externi”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a fost şi la evenimentul legat de aniversare a 55-a de la fondarea Liceului Teoretic „Nicolae Tretiacov”, în care îşi fac studiile peste o mie de elevi. Potrivit comunicatului, premierul a felicitat profesorii şi le-a mulţumit pentru dedicaţia profesională şi pentru investiţia lor în educarea generaţiilor viitoare.

Primi-ministrul a adus o veste bună pentru elevii şi profesorii de la Liceul „Mihai Eminescu” , unica instituţie cu predare în limba română din Comrat: Guvernul României a aprobat alocarea a circa 780 de mii de lei din Programul de asistenţă pentru Republica Moldova, bani necesari pentru construcţia unui bloc de studiu adiacent Liceului. Astfel, în câteva luni va începe construcţia clădirii. Totodată, contribuţia autorităţilor Găgăuziei, în acest scop, va constitui circa 9 milioane de lei.

De asemenea, Maia Sandu a discutat cu autorităţile publice locale din regiunea autonomă Găgăuzia. 

„Lucrez cu administraţiile publice locale din 1994, dar niciodată situaţia nu mi-a părut mai complicată decât acum. Am înţeles că priorităţile regiunii dumneavoastră sunt exact ca şi cele ale întregii ţări: locuri de muncă, salarii mai mari, servicii de calitate. Noi depunem tot efortul pentru a crea aceste condiţii tuturor cetăţenilor Republicii Moldova şi muncim din greu ca să reuşim să facem acest lucru cât mai curând”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit comunicatului, în cadrul întrevederii cu başcanul Găgăuziei, Maia Sandu a fost invitată să organizeze o şedinţă a Guvernului în Găgăuzia. La rândul ei, Maia Sandu a dat asigurări că în scurt timp se va finaliza planul de acţiuni al Executivului pentru regiunea autonomă, iar ulterior va fi efectuată o vizită în Găgăuzia cu toată echipa Guvernului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”