Premierul Filat va prezenta rezultatele negocierilor cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi va avea loc o conferinţa de presă sustinută de şeful Guvernului Republicii Moldova Vlad FILAT şi conducatorul misiunii FMI pentru Moldova, Nikolay Gueorguiev, cu ocazia finalizarii misiunii Fondului Monetar International.

În perioada 19 octombrie - 2 noiembrie 2011 în Republica Moldova s-a aflat o misiune a Fondului Monetar Internaţional, în frunte cu Nikolay Gueorguiev, care a avut scopul să analizeze procesul de implementare a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru primele 9 luni ale anului 2011 în contextual obiectivelor asumate.
Deasemenea misiunea urma să propună prognoze şi acţiuni pentru anul 2012, ca ultim an de aplicare a Programului. La fel vor fi abordate aspecte ce ţin de indicatorii macroeconomici, politica monetar-creditară, politica bugetar-fiscală, dar şi de măsurile structurale ce urmează a fi luate.

Reprezentanţii FMI îngrijoraţi de sistuaţia din domeniul fiscal

În perioada 13-21 septembrie 2011 o altă misiune FMI ce a vizitat Republica Moldova s-a arătat îngrijorată de faptul că Republica Moldova tărăgănează mai multe reforme. Totodată reprezentanţii FMI se arătau îngrijoraţi de faptul că executarea bugetului pentru acest an al Republicii Moldova este neuniformă şi vor fi necesare eforturi susţinute pentru atingerea obiectivelor programului stabilite pentru finele anului 2011. În opinia misiunii „încetinirea pronunţată a colectărilor de venituri la buget, în special a TVA şi contribuţiilor sociale, în contrast cu creșterea economică rapidă, precum și accelerarea cheltuielilor curente au dus la depăşirea deficitului bugetar stabilit în program pentru luna iunie curent. Situaţia privind colectarea impozitelor pare să se fi îmbunătăţit de atunci datorită măsurilor în vederea asigurării unui grad mai mare de conformare fiscală a plătitorilor TVA, iar perfecționarea mecanismelor de control al cheltuielilor nu mai permite realizarea cheltuielilor excesive".

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent