PPEM iniţiază modificarea Codului Penal pentru tragerea la răspundere a lui Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPEM) au elaborat o iniţiativă legislativă prin care propun Parlamentului modificarea Codului Penal ca să fie posibilă tragerea la răspundere penală a persoanelor cu înaltă funcţie în stat pentru neexecutarea hotărârilor instanţei de judecată sau a hotărârilor Curţii Constituţionale.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, citat de IPN, deputaţii din PPEM propun modificarea articolului 320 din Codul Penal, prin introducerea unui aliniat care să prevadă ca hotărârile Curţii Constituţionale să fie obligatorii spre executate, iar neexecutarea acestora să ducă la tragerea la răspundere penală a persoanelor care încalcă legea cu rea intenţie.

„Cum e posibil ca un simplu cetăţean care încalcă deciziile instanţelor de judecată să fie pedepsit penal, iar preşedintele ţării, care nu execută deciziile Curţii Constituţionale, să nu fie sancţionat în niciun fel?! Mai mult ca atât, afirmă public, cu rea credinţă, că va sabota orice decizie a Curţii”, menţionează liderul PPEM, Iurie Leancă, argumentând oportunitatea iniţiativei legislative.

Potrivit PPEM în cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, preşedintele Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere penală şi ar risca o amendă de până la 35.500 de lei, până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii sau chiar detenţie pe un termen de până la 2 ani.

Iniţiativa PPE vine după ce Igor Dodon a reiterat că refuză să accepte candidatul guvernării la funcţia de ministru al Apărării, Eugen Sturza, chiar dacă va exista o hotărâre a Curţii Constituţionale ce îl va obliga să facă acest lucru. Şeful statului a declarat că nu va accepta jurământul lui Sturza, iar fără respectarea acestei norme constituţionale, acesta nu va putea să-şi exercite mandatului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră