PPE şi ALDE se opun votului uninominal promovat de Plahotniuc şi avertizează că vor solicita suspendarea finanţărilor din UE dacă acesta va fi implementat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans Van Baalen, au făcut miercuri, 3 mai, o declaraţie comună prin care condamnă recenta iniţiativă a Partidului Democrat de a schimba sistemul electoral din proporţional în uninominal.

Potrivit unui comunicat de presă al PPE, formaţiunea a urmărit îndeaproape, în ultimii ani, evoluţia evenimentelor din Republica Moldova şi nu au fost niciodată atât de alarmaţi ca acum. 

„Moldova este condusă de un partid, Partidul Democrat (membru al Partidului Socialiştilor Europeni), care se proclamă proeuropean, dar, în realitate, nu este nici proeuropean, nici pro-Moldova. El serveşte intereselor unui grup restrâns de politicieni care conduc Moldova pe făgaşul transformării într-un stat autoritar, un stat eşua”, se arată în comunicat.

PPE şi ALDE sunt în cunoştinţă de cauză şi condamnă cu fermitate faptul că Partidul Democrat încearcă să „vândă” Occidentului stabilitate şi proeuropenism, în acelaşi timp oprimând opoziţia, controlând presa şi transformând sistemul judiciar într-un instrument de intimidare. Propunerea Partidului Democrat de a introduce sistemul de vot uninominal reprezintă o încercare disperată a unui partid care nu înregistrează mai mult de 4% în sondaje de a se asigura că liderul său rămâne la putere.

„PPE şi ALDE au luptat mereu pentru a reforma, a democratiza şi a menţine Republica Moldova pe parcursul său european. Noi vom continua să facem acest lucru împreună cu toate forţele politice europene care împărtăşesc aceste interese. Ne opunem vehement oricăror schimbări ale sistemului electoral din Moldova şi ne vom asigura că acest mesaj este transmis tuturor instituţiilor europene. Orice încercare de a implementa asemenea schimbări fără susţinerea opoziţiei şi a societăţii civile va determina PPE şi ALDE să solicite stoparea tuturor tipurilor de finanţări din partea UE”, se spune în declaraţia ALDE şi PPE.

Amintim că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat luni, 6 martie, despre iniţierea unei campanii de informare privind necesitatea implementării sistemului electoral uninominal, ce presupune ca toţi deputaţii să fie aleşi nu pe liste de partid, precum este acum, dar pe circumscripţii uninominale. În aceeaşi zi a început o amplă campanie de mediatizare privind necesitatea implementării votului uninominal.

Intenţia lui Plahotniuc de a modifica sistemul electoral a fost criticată de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, Sergiu Mocanu, Vladimir Voronin, Renato Usatîi, Grupul parlamentar Popular European şi chiar colegul de guvernare a democratului, liberalul Mihai Ghimpu. Inclusiv mai multe ONG-uri s-au expus împotriva acestei iniţiative.

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO