Policlinicile din Moldova vor activa în regim obişnuit pe durata minivacanţei de la sfârşitul lunii august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO fateclick

Policlinicile, dar şi alte instituţii medicale din ţară vor activa conform programului obişnuit săptămâna viitoare, cu execuţia zilelor de 27 şi 31 august.

Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Cristina Stratulat, a declarat că în zilele de 28, 29 şi 30 august vor lucra atât medicii de familie, cât şi specialiştii. De asemenea, în regim obişnuit vor activa şi spitalele, şi alte instituţii medicale.

La începutul acestei săptămâni, Guvernul a declarat libere zilele de 28, 29 şi 30 august curent, cu recuperare în sâmbetele de 8 septembrie, 29 septembrie şi 20 octombrie. Astfel, începând cu sâmbătă şi duminică, şi cu 27 şi 31 august, care sunt zile de sărbătoare nelucrătoare, bugetarii vor avea o vacanţă de nouă zile, de pe 25 august până pe 2 septembrie. Unele instituţii de stat au anunţat însă că vor activa pe 28, 29 şi 30 august.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Cantități mari de apă deversate controlat din lacul de acumulare Vidraru. Apelul autorităților către populație
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”