PLDM: Regretăm decizia lui Chiril Gaburici, dar e una firească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PLDM, Vlad Filat FOTO Alexandru Tarlev

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, regretă decizia lui Chiril Gaburici, de a demisiona din fruntea Guvernului Republicii Moldova, dar crede că e una corectă. PLDM este formaţiunea care l-a propus pentru această funcţie.

„Regret că dl prim-ministru a trebuit să ia această decizie. Este una regretabilă având în vedere situaţia în care se află Republica Moldova la ora actuală. Dar e una firească, în lumina evenimentelor privind studiile sale. Cred că e un gest demn şi curajos, care poate fi un precedent pentru clasa politică de la Chişinău”, a declarat Vlad Filat.

El i-a mulţumit lui Gaburici „pentru munca pe care a depus-o într-o perioadă extrem de complicată atât din ţară, cât şi în regiune”.

De asemenea, liderul PLDM a spus că Republica Moldova are nevoie urgentă de identificarea unor soluţii a o asigura cu o guvernare eficientă. În acest sens, Filat a precizat că va fi început dialogul pentru crearea unei majortăţi parlamentare stabile. „Deja am avut comunicare cu dl preşedinte, Nicolae Timofti, cu liderul PD, Marian Lupu şi urmeză să-l contactez pe preşedintele PL, dl Ghimpu, dar şi pe toţi ce care doresc continuarea parcursului european”, a spus liberal-democratul.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort