PLDM: Primarii sunt ameninţaţi şi şantajaţi de PD şi foştii comunişti pentru a părăsi partidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Partidului Liberal Democrat au declarat sâmbătă, 6 februarie, după întrunirea aleşilor locali ai formaţiunii, că aceştia sunt ameninţaţi că nu vor primi bani pentru salarii şi alte plăţi sociale, dacă nu părăsesc partidul sau nu semnează declaraţii prin care condamnă decizia conducerii formaţiunii de a pleca în opoziţie, transmite IPN.

Liberal-democraţii au afirmat că asupra aleşilor locali liberal-democraţi s-ar exercita presiuni, care ar veni de la cei care au creat majoritatea parlamentară.
Valeriu Streleţ, liderul interimar al formaţiunii politice a comunicat că această întrunire cu colegii primari şi consilierii raionali a fost convocată, deoarece aceştia sunt categoria cea mai reprezentativă, care sunt în permanentă comunicare cu cetăţenii. Politicianul a remarcat că s-a dorit să se vadă cum califică aleşii locali învestirea acestui Guvern şi cum văd viitorul partidului pe motiv că au fost lansate pregătirile de Congres.

„Am evaluat şi perspectivele de obstrucţionare a primăriilor conduse de liberal-democraţi, în special în ceea ce ţine de repartizarea banilor publici. Am adoptat o declaraţie în care am confirmat unitatea şi solidaritatea membrilor partidului, mai ales că aleşii locali rămân a fi ţinta unor atacuri şi a unor tentive de a-i corupe şi a-i determina să părăsească partidul. Dar absoluta majoritate a primarilor aleşi rămân în rândurile partidului”, a specificat Valeriu Streleţ.

Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte al PLDM, a remarcat că liberal-democraţii sunt profund indignaţi că „cei care au format majoritatea parlamentară” recurg la practici de a şantaja autorităţile publice locale că nu vor primi resurse, inclusiv pentru salarii, dacă nu vor semna tot felul de declaraţii precum că părăsesc partidul sau condamnă acţiunile acestuia.

„Noi le transmitem să înceteze astfel de acţiuni, căci nu le vom lăsa fără răspuns. Vom picheta instituţiile publice, vom transmite mesaje partenerilor externi. Le recomandăm să curme orice practică de a şantaja autorităţile locale şi să înceteze să folosească instituţiile statului pentru a face presiuni ca aceştia să părăsească partidul”, a menţionat liberal-democratul.

PLDM a decis să se retragă în opoziţie după ce s-a creat majoritatea parlamentară care l-a propus la funcţia de premier pe democratul Pavel Filip. Opt deputaţi liberal-democraţi au votat pentru noul Guvern.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux