Pirkka Tapiola: Este foarte uşor să te îndrăgosteşti de Moldova. Nu de politic, dar de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Pirkka Tapiola, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, spune că cel mai mare succes în relaţia UE - Republica Moldova, timp de patru ani de mandat, este evoluţia la capitolul onestitate şi deschidere. Liberalizarea regimului de vize şi Acordul de Asociere pot fi de asemenea înscrise în lista succeselor.

Totuşi, ambasadorul regretă că, în această perioadă, reformele ar fi putut avansa mult mai rapid, dar şi că s-a produs un furt în sistemul bancar de aşa magnitudine. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui club de presă, transmite IPN.

„Când am venit aici, vorbeam de Moldova ca o ţară de succes, nu pot să spun că acum chiar nu este niciun succes. Liberalizarea regimului de vize chiar este un succes, DCFTA sau Acordul de Asociere este un succes, volumul comerţului este în creştere, dar şi volumul investiţiilor. Da, în ambele cazuri putea fi mai mult”, a spus Pirkka Tapiola. În acelaşi context, ambasadorul regretă să vadă cum oamenii pleacă din ţară, specificând că moldovenii sunt norocoşi că au opţiuni să călătorească liber, pe de o parte, dar pe de altă parte, atunci când apar unele probleme la ei în ţară, ei nu rămân ca să le rezolve.

Pirkka Tapiola a remarcat că pe parcursul mandatului său, europenii s-au simţit nevoiţi să ia decizii foarte dure legate de finanţarea Republicii Moldova. În context, a fost abandonat regimul de sprijin bugetar care a fost schimbat pe asistenţa pe bază de proiecte. „Este o dorinţă personală că, odată şi odată, vom putea reveni la suportul bugetar. Dar, pentru a reveni, trebuie să avem proiecte mai bune, implementare mai bună şi management mai bun”.

Pirkka Tapiola spune că a sperat să fie martorul unui progres mai mare în rezolvarea problemei transnistrene. „Mă bucur foarte mult că s-a găsit o metodă de facilitare a comerţului, nepunându-se o frontieră vamală în mijlocul Republici Moldova, aşa ca Transnistria să fie şi ea inclusă în DCFTA. Peste 60% de exporturi din Transnistria merg în UE la fel ca şi în cealaltă parte a Nistrului. Dacă lăsăm la o parte politicul, costurile nereintegrăriimţării este la fel de mare pentru ambele maluri. Pentru asta este nevoie de voinţă politică din ambele părţi. Noi am încercat să căutăm soluţii şi vom face asta în continuare”, a specificat Pirkka Tapiola.

Ambasadorul UE a mărturisit că este foarte uşor să te îndrăgosteşti de Republica Moldova, nu întotdeauna de politicul ţării, dar de oameni, de care mai apoi începe să îţi pese. Însă, până la urmă, spune el, faptul de a fi diplomat îţi cere să îţi aduci aminte că nu e este ţara ta. „Un diplomat întotdeauna va fi o persoană dinafară în ţara în care e împuternicit să activeze. Eu muncesc pentru interesele Uniunii Europene. Interesul UE în ţări precum Moldova este supremaţia legii şi asigurarea unei calităţi mai bune a vieţii oamenilor”.

Referindu-se la evoluţia reformelor în Moldova, ambasadorul UE este de părere că ideea de anul trecut, de a avea o Foaie de Parcurs pentru reforme a fost una foarte bună. În acelaşi timp, se cere trecerea de la partea cantitativă la cea calitativă, adică implementarea reformelor, care într-un final să fie palpabile pentru oameni.

„Un mesaj pe care aş vrea să-l transmit întregii societăţi moldoveneşti ar ţine de încercarea de a identifica punctele de cooperare, încercarea de a respecta opinia altora. ”Mesajul meu va fi în limba rusă: Давайте жить дружно!”, a spus Pirkka Tapiola, făcând aluzie la personajul pacifist al unui apreciat film cu desene animate din perioada sovietică.

Pirkka Tapiola, a preluat mandatul de şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova în 2013, după încheierea mandatului fostului şef al Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Schuebel. Pirkka Tapiola a activat anterior în calitate de Consilier al UE pe probleme de relaţii cu ţările din Europa de Est şi Asia Centrală. Noul şef al Delegaţiei UE la Chişinău este numit diplomatul slovac Peter Michalko.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort