Peter Michalko, despre formarea Guvernului: UE nu are preferinţe bazate pe persoane sau forţe politice concrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, consideră că este în mâinile forţelor politice din Republica Moldova decizia cum vor continua procesul politic mai departe în baza rezultatelor alegerilor. În plus, UE nu are preferinţe bazate pe persoane sau forţe politice concrete în ceea ce priveşte noul Guvern care se va forma, transmite IPN.

„Nu suntem noi implicaţi şi nu suntem noi participanţi la acest proces care trebuie să ducă la formarea Guvernului nou. Este în mâinile forţelor politice din Moldova, iar, în ceea ce priveşte UE, noi nu avem preferinţe bazate pe persoane sau forţe politice concrete. Relaţiile noastre cu Republica Moldova sunt construite pe dialogul nostru cu autorităţile, care se bazează pe alegeri şi cu un Guvern care este rezultat al scrutinului, precum şi pe agenda pe care o avem împreună cu Republica Moldova în cadrul care este bazat pe Acordul de Asociere”, a declarat Peter Michalko la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public Moldova 1.

Totodată, oficialul european spune că UE este atentă la angajamentele pe care şi le-a asumat Republica Moldova. Aceste angajamente ţin de standarde democratice, statul de drept, dezvoltarea economică, cooperare comercială, pe reforme care trebuie să aibă loc pentru că ele sunt importante pentru ca viaţa cetăţenilor să fie mai bună.

Peter Michalko susţine că pentru UE este important să existe un Guvern care va avea în program îndeplinirea Acordului de Asociere. 

„Nu suntem noi cei care putem să ne exprimăm concret, nu intrăm în politica internă. Dar suntem atenţi la standarde, democraţie şi statul de drept, care sunt şi angajamente ale Republicii Moldova”, a afirmat şeful Delegaţiei UE.

Potrivit lui, raportul Misiunii internaţionale privind alegerile parlamentare arată că acestea au fost competitive şi, în general, drepturile au fost respectate, dar acest raport trebuie citit în întregime. El vorbeşte despre mai multe nereguli care au avut loc – afirmaţii despre presiuni asupra angajaţilor publici, despre indicaţii de cumpărare a voturilor şi despre alte probleme ce ţin, inclusiv, de accesul la mass-media.

„Înainte de aceste alegeri, în contextul schimbării Codului electoral, şi Comisia de la Veneţia, şi OSCE au făcut o listă de recomandări din care nu toate au fost luate în vedere. Şi ele au evidenţiat probleme, care în mare parte s-au şi confirmat în timpul alegerilor”, a spus oficialul european.

Despre faptul că mai mulţi alegători din stânga Nistrului au fost transportaţi organizat la urnele de vot, ambasadorul UE la Chişinău spune că OSCE, în acest caz, vorbeşte despre indicaţii puternice de cumpărare a voturilor. „Autorităţile trebuie să investigheze aceste indicaţii şi, pentru viitor, aceste slăbiciuni, potenţiale nereguli trebuie să fie prevenite”, consideră Peter Michalko.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani