Peste 80 de participanţi vor concura de mâine la Festivalul Doinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SIMBOL Ansamblul „Ţărăncuţa“ din Chişinău, în straie naţionale

Mâine va începe Festivalul Doinei care se va desfăşura pentru a doua oară. La evenimentul folcloric s-au înscris peste 80 de participanţi, atât din regiunea transnistreană, cât şi din alte şase raioane care nu au intrat în competiţie anul trecut.

Cel mai tânăr concurent are doar 14 ani, iar cel mai vârstnic are 84 de ani. Marţi şi miercuri va avea loc preselecţia, unde vor fi aleşi cei mai buni artişti, iar la data de 24 – 25 octombrie se va desfăşura a doua etapă – concursul propriu-zis.

Redactorul coordonator de muzică populară de la Radio Moldova, Veta Ghimpu-Munteanu, susţine că Festivalul Doinei, ia amploare şi speră că de la anul viitor acesta să devină unul internaţional. „Ne bucurăm că tot mai multe zone ale ţării vor fi reprezentate în cadrul festivalului. Vom descoperi mai multe talente”, a promis Veta Ghimpu-Munteanu.

Juriul va fi compus din 12 persoane, experţi în muzicologie şi etnologie. „Vom juraţi competenţi şi obiectivi, la fel ca în anul precedent“, a spus Nina Jovmir, directorul adjunct al Departamentului programe muzicale al Radio Moldova. Participantul trebuie să impresioneze prin doina cântată, prin costum autentic şi prezentare. Doinaşii vor cânta doar a capella.

Învingătorii festivalului vor fi premiaţi cu diplome şi sume băneşti. Astfel premiul mare va fi în valoare de 10 mii de lei, iar premiile 1-3, între 8000 şi 3000 de lei. În cadrul festivalului va fi organizat şi simpozionul „Doina: Identitate, destin, valorificare“, unde va fi abordată legenda doinei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!