Peste 51.000 de ucraineni se află în Moldova, dintre care 19.000 de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova se află peste 51 de mii de ucraineni care au plecat din ţara lor din cauza războiului. Dintre aceştia, mai bine de 19 mii sunt copii. În total, începând cu data de 24 februarie şi până astăzi dimineaţa, în ţară au intrat peste 112 mii de ucraineni, însă peste 60 de mii de refugiaţi au plecat deja din Moldova spre alte ţări, transmite IPN.

Ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a declarat într-o conferinţă de presă că cei mai mulţi ucraineni au intrat în ţară prin punctele de trecere a frontierei Palanca, Tudora, Otaci şi Criva. Acestea continuă să fie cele mai solicitate. 800 de ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova.

Ministra a menţionat că autorităţile simt suportul comunităţii din ţară şi a comunităţii internaţionale în acţiunile lor de a acorda susţinere refugiaţilor ucraineni. Astăzi, la Chişinău a ajuns primul lot umanitar de ajutoare din partea Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Este vorba despre ajutor oferit de Guvernul Olandei prin Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene. Lotul conţine corturi de familie, pături, perne, paturi, pachete alimentare etc.

Acest lot de ajutoare va permite în timp cât mai util să fie capacitate centrele de plasament existente, dar şi să fie create centre noi. Valoarea lotului este de 750 de mii de euro.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil