Peste 15 autorităţi criminale, percheziţionate în penitenciarul din Taraclia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii au desfăşurat percheziţii în penitenciarul de tip închis din Taraclia.

Percheziţiile s-au desfăşurat în cazul a 16 deţinuţi din acest penitenciar. Oamenii legii îi cercetează pentru conducerea organizaţiilor criminale, precum şi pentru acţiuni care au provocat dezorganizări în penitenciare. Parte a organizaţiei criminale denumite „Machena,” aceştia erau responsabili de colectarea fondurilor băneşti din penitenciarele din republică, care totalizau lunar circa un milion de lei, în scopul declarat al susţinerii activităţii organizaţiei. Totodată, oamenii legii îi investighează şi pentru organizarea jocurilor de hazard contra bani în penitenciare (cu caracter obligatoriu) pentru acumularea fondurilor în visteria organizaţiei; precum şi pentru comercializarea telefoanelor mobile, băuturilor alcoolice, drogurilor şi altor obiecte interzise în penitenciar.
 
Amintim, în acelaşi dosar, oamenii legii au efectuat percheziţii în penitenciarele din Cricova şi Soroca. În acţiunile procesual-penale de joi, din penitenciarul din Taraclia, deţinuţii vizaţi sunt condamnaţi pentru omor, şantaj, tâlhărie şi furt şi au fost transferaţi din alte instituţii de detenţie ca fiind din cei mai periculoşi.
 
În sensul asigurării accesului în penitenciar şi a sprijinului necesar, autoritatea de investigaţie colaborează cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Ulterior examinării rezultatelor percheziţiilor desfăşurate, procurorii PCCOCS vor decide asupra necesităţii transferului temporar al celor 16 într-o altă instituţie penitenciară, pentru asigurarea obiectivităţii investigaţiilor. La acest stadiu al investigaţiilor pe dosar, potrivit legii, cei vizaţi se prevalează de prezumţia nevinovăţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul