Peste 100 de contracte de arendare a pădurilor au fost reziliate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în iulie anul curent, 164 de contracte de arendare a pădurilor au fost reziliate prin judecată sau de comun acord al părţilor. Este vorba de contracte încheiate între anii 2008-2012 şi se referă la o suprafaţă de peste 8.000 de hectare. În total, în perioada menţionată au fost încheiate 842 de contracte de arendă, pentru o suprafaţă de aproape 15.000 de hectare.

Serviciul de presă al Agenţiei „Moldsilva” precizează că rămân valabile 678 de contracte, pentru o suprafaţă de aproape 7.000 de hectare de pădure, ceea ce constituie 2,3% din suprafaţa totală a fondului forestier gestionat.

Agenţia „Moldsilva” este abilitată să desfăşoare activităţi de verificare a sectoarelor arendate, iar în caz de încălcări se întocmesc procese-verbale contravenţionale. De cele mai multe ori se constată distrugerea neautorizată a litierei şi a stratului de sol fertil; tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor până la gradul de încetare a creşterii lor.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"