Permisele de conducere eliberate de Moldova şi Germania vor fi recunoscute reciproc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Permisele de conducere eliberate de autorităţile Republicii Moldova şi Germaniei vor putea fi recunoscute reciproc, cu acceptarea examenului teoretic, urmând ca examenul practic să fie susţinut în mod obligatoriu. Declaraţia de intenţie în acest sens a fost semnată la Berlin, transmite IPN.

La cererea autorităţilor, va fi nevoie de prezentat şi un certificat medical de specialitate, care să confirme aptitudinile fizice şi mentale.

Totodată, potrivit declaraţiei semnate, vor fi supuse transcrierii permisele de conducere deţinute de persoanele care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul Republicii Federale Germania (cel puţin 185 de zile pe an) pentru categoriile A1, A2, A, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D şi DE. De asemenea, titularul permisului de conducere care urmează a fi convertit, va fi nevoit să suporte taxele interne stabilite de autorităţi.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”