Pensionari moldoveni, înșelați la teleshopping

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: procuratura.md

Sute de oameni, majoritatea pensionari, s-au plâns la Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor că au fost înșelați de două companii care vindeau produse fizioterapeutice prin teleshopping.

Potrivit reclamanţilor, „Pradamirex" SRL şi „Tectonica-Med" SRL ar fi făcut publicitate la aceste produse care nu le-ar fi îmbunătățit sănătatea, ci, în unele cazuri, le-ar fi agravat-o.

La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului au sesizat procurorii care au declanşat o cauză penală pe faptul abuzului în serviciu comis de cei care gestionează companiile. 

Oamenii legii au stabilit că agenții economici au ignorat Regulamentul privind stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă şi de utilizare a dispozitivelor medicale. Potrivit documentului, „plasarea pe piaţă şi utilizarea dispozitivelor medicale se permite numai dacă a fost aplicată pe ele marca naţională de conformitate «SM»".

Potrivit legii, responsabilii întreprinderilor urmau să se conformeze acestor prevederi pentru a evita fraudele și pentru a apăra drepturile consumatorilor.

Abuzul în serviciu se pedepseşte cu amendă de până la 400 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa